Pilda zilei
Podul iubirii
Un râu vijelios despărţea două sate cu oameni diferiţi. Cei care trăiau de-a dreapta râului erau consideraţi sfinţi, fiindcă – spuneau ei – lucrau numai fapte bune, erau credincioşi, ţineau posturile şi făceau milostenie, cu o parte din venitul lor donau la biserică. Iar de-a stânga era „satul păcătoşilor”, cu oameni leneşi, cam cheflii, care nu prea mergeau pe la biserică şi nu ţineau poruncile cum trebuie.
Într-una din zile, se lăsă deasupra celor două sate un nor negru înspăimântător şi începu într-o clipă o furtună cum nimeni nu mai văzuse.
După ce se mai linişti un pic furtuna şi mai încetară tunetele şi fulgerele, ce să vezi?!
Râul începu să se umfle văzând cu ochii şi inunda gospodăriile. Dar, ca un făcut, s-a inundat doar „satul cuvioşilor”, nu şi cel, „al păcătoşilor”.
Multe case ale celor care se credeau „sfinţi” s-au stricat, multe animale s-au înecat şi cu multă pagubă s-au trezit prin gospodăriile lor.
După ce Dumnezeu a dat soare şi toate lucrurile s-au liniştit, cuvioşii au început să-şi pună întrebarea, cum de satul păcătoşilor a scăpat de inundaţie, iar ei s-au trezit cu atâta pagubă.
Unul dintre sătenii cuvioşi, cunoscut pentru înţelepciunea sa, dori să cerceteze acestea şi făcu un drum până la râu. Acolo întâlni pe un oarecare din satul păcătoşilor, îl salută şi intră cu el în vorbă. Acela i-o lua înainte cu vorba şi zise:
– Ce aţi crezut, că dacă duceţi viaţă cuvioasă este suficient ca să nu vă inunde?
Eu cam ştiu de ce satul vostru a fost inundat şi al nostru nu!
– Păi care ar fi motivul?
– Motivul este acesta: că oricât de smerit, de cuminte, de ascultător eşti faţă de poruncile lui Dumnezeu, mântuirea nu trebuie lucrată doar pentru tine.
– Păi ne ajutăm între noi, vrem să ne mântuim sufletele cu toţii, spuse „cuviosul.”
– Aşa este, vă ajutaţi între voi, spuse „păcătosul” apăsat.
Dar râul acesta nu l-aţi mai trecut spre noi de câţiva ani buni!
Să veniţi aici şi să ne spuneţi şi nouă cuvântul lui Dumnezeu şi să ne învăţaţi viaţa cuvioasă.
Cale către Biserică noi n-am avut datorită râului și lipsei unui pod pe care voi nu ați vrut să îl facem și pentru noi bețivii.
De aceea v-a dat Dumnezeu înundaţia, fiindcă ne-aţi lăsat să ne pierdem sufletele deşi suntem vecini.
– Păi atunci haidem să facem pace, spuse săteanul „cuvios”, întinzând mână păcătosului.
Şi fie ca odată cu această mână întinsă, să facem din două sate o singură comună şi împreună să ne mântuim!
– Bine ai grăit frate! spuse „păcătosul.” Căci mântuirea nu e pentru un om, ci pentru noi toţi.
Eu gândesc aşa, că omul oricât ar fi de păcătos, se poate apleca dintr-odată spre viaţă cuvioasă. Decât să facem gard înalt mai bine facem un pod bun să ne vedem mai des. Să-L lăsăm aşadar pe Dumnezeu, să dea soare şi ploaie peste amândouă satele, ca împreună să suferim şi cele bune şi cele rele. Şi tot împreună să ne pregătim pentru dorita întâlnire cu Domnul, atunci când El ne va chema la El !
Sursa: Realitatea Spirituala
