Pilda zilei
Bătrânica,
Când o bătrânică a murit într-un azil, toată lumea era convinsă că nu a lăsat nimic de valoare.
Apoi, când asistentele au căutat printre lucrurile ei sărace, au găsit o scrisoare. Calitatea și conținutul ei au impresionat întregul personal. Poezia, simplă, dar elocventă, suna astfel:
Ce vedeți surori? Ce vedeți?
La ce se gândesc când se uită la mine?
O bătrână morocănoasă, nu prea inteligentă, cu obiceiuri nesigure, cu ochii ei visători fixați în depărtare.
Bătrâna care își scuipă mâncarea și nu răspunde când încerci să o convingi „…hai, femeie, fă un mic efort…”. Bătrâna care crezi că nu observă lucrurile pe care le faci tu și care își pierde continuu baticul sau pantoful. Bătrâna care, împotriva voinței ei, dar cu blândețe, îți permite să faci ce vrei cu ea; să o speli, să o hrănești, să o cerți?
Asta este ceea ce cred ei?
Asta este ceea ce vedeți?
Dacă da, deschideți ochii, surorilor, pentru că ceea ce vedeți nu sunt eu!
Chiar dacă mă vedeți stând aici atât de calmă, făcând totul așa cum mi se spune, am să vă spun cine sunt:
Sunt o fetiță de 10 ani care are un tată și o mamă, frați și surori, care se iubesc.
Sunt o fată de 16 ani, cu aripi în picioare, care visează că în curând își va găsi iubitul.
Sunt o mireasă de 20 de ani, inima mea tresare, atunci când fac promisiunea care mă leagă până la sfârșitul vieții mele.
Acum am 25 de ani, am copiii mei, care au nevoie de mine să îi îndrum, am un cămin sigur și fericit.
Sunt femeie la 30 de ani, copiii cresc repede, suntem uniți cu legături care ar trebui să dureze pentru totdeauna.
La 40 de ani, copiii mei sunt mari și nu mai sunt acasă, dar alături de mine este soțul meu care are grijă să nu fiu tristă.
La 50 de ani, bebelușii se joacă din nou pe genunchii mei; din nou îi cunosc pe copii, pe cei dragi și pe mine. Nori negri planează asupra mea, soțul meu este mort, când văd viitorul mă înfior de groază!
Copiii mei se îndepărtează, au copiii lor; mă gândesc la toți anii care au trecut și la dragostea pe care am cunoscut-o. Acum sunt bătrână… Cât de crudă este natura!
Bătrânețea este o batjocură care transformă ființa umană într-o persoană alienată.
Corpul se ofilește, atractivitatea și puterea dispar. Unde odată aveam o inimă, acum este o piatră.
Totuși, în aceste ruine vechi, tânăra fată încă trăiește.
Inima mea obosită, din când în când, încă mai știe cum să debordeze de sentimente.
Îmi amintesc de zilele fericite și de cele triste…. În gândurile mele iubesc din nou și îmi retrăiesc trecutul… Mă gândesc la toți acei ani care au trecut prea repede și accept faptul inevitabil că nimic nu poate dura pentru totdeauna.
Deci, oameni buni, deschideți-vă ochii, deschideți-vă ochii și vedeți!
În fața voastră nu este o babă morocănoasă, în fața voastră sunt EU!
Amintiți-vă această poezie data viitoare când întâlniți o persoană în vârstă, pe care o puteți ocoli, fără să vă uitați mai întâi în sufletul său tânăr… Și nu le uitați niciodată de bătrânele morocănoase.
Sursa: Realitatea Spirituala
