Sunt zile de foc în ancheta care dinamitează Statul Paralel. Sunt așteptați la audierile de la DNA afaceriști care au ajuns la mâna grupării coldiste. Sunt ultimele zile pentru control judiciar pentru generalii Coldea și Dumbravă, dar și pentru subalternii lor, avocatul Doru Trăilă și omul de legătură Dan Tocaci. La audieri, potrivit Realitatea PLUS, sunt așteptați și oamenii de afaceri Mihai Tufan și Cornel Varvara, cel din urmă fiind un apropiat al lui Hamza Karimov, fostul director al SOCAR România. Vă reamintim că cei doi generali s-au plâns în fața instanței că sunt victime. 

Săptămână decisivă în mega-dosarul destructurării Statului Paralel. Se apropie data încheierii controlului judiciar pentru cei patru inculpați, generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, omul de afaceri Dan Tocaci și avocatul Doru Trăilă. 

De asemenea, sunt ultimele zile în care inculpații își pot pregăti strategia. 

 
 

În aceste momente, procurorii anticorupție au pe masă mai multe variante: fie prelungirea controlului judiciar, fie dispunerea unei alte măsuri mult mai gravă. 

La audieri, potrivit Realitatea PLUS, sunt așteptați și oamenii de afaceri Mihai Tufan și Cornel Varvara. Nu în ultimul rând, ar putea să vină în fața procurorilor cu mandat de aducere sau să fie chemați la audieri avocatul Rareș Dan, care a mai fost audiat la sediul DNA, și generalul Dumitru Cocoru. 

 
 

De asemenea, nu este exclus să vedem o confruntare față în față între inculpați și omul de afaceri Cătălin Hideg. 

Rețeaua de interpuși care a păgubit bugetul public. Sume enorme de bani spălate „în familie” prin benzinăriile azere

De numele lui Hamza Karimov, fostul director al SOCAR România care ar fi un apropiat al lui Florian Coldea și Cornel Varvara, se leagă un scandal uriaș care a început acum mai bine de un deceniu și care a intrat în atenția procurorilor. 

O anchetă realizată în 2016 de Rise Project arată în anul 2007, Hamza Karimov a venit la București să conducă prima filială a Socar. Tural Karimov, fratele lui vitreg, a ajuns mai târziu la București și s-a lansat în afaceri imobiliare de milioane de euro, dar a trecut o scurtă perioadă și prin departamentul de achiziții al Socar.

Tural Karimov a fost acuzat în 2016 că a coordonat o rețea de firme și interpuși, prin intermediul cărora a păgubit bugetul public și a spălat banii proveniți din evaziune. Operațiunile frauduloase, spuneau procurorii, s-au derulat în prima parte a anului 2014.

Imagine

În prima linie s-au aflat două firme bucureștene, Latina Admin Imob și Intermarket Trade SRL. Ambele au primit bani de la Socar Petroleum pentru construirea unor benzinării. Fără experiență în domeniu, cele două SRL-uri au subcontractat lucrările și serviciile de două ori, umflând astfel artificial achizițiile. Sumele în plus pentru lucrările și serviciile fictive au diminuat valoarea taxelor plătite la stat și au alimentat conturile unei alte firme – AM&T Construcții Metalice. De aici au intrat într-un circuit de firme-fantomă și au ajuns, la final, în mâinile lui Tural Karimov.

 
 

Imagine

În total, procurorii au calculat că 4,3 milioane de lei au ajuns, în pungi, în mai multe tranșe, la Karimov junior. AM&T Construcții Metalice era deținută, la momentul operațiunilor, de frații Naci și Guneș Kenan, cetățeni români de origine turcă. Compania susține că a construit opt din cele 34 de benzinării pe care le deține Socar în România.

Imagini în exclusivitate de la afacerile imobiliare ale Statului Paralel, transmise de Realitatea Plus

În acte, SRL-urile din prima linie erau deținute de offshore-ul cipriot, Naltrinda Ltd.

În actul de acuzare, procurorii susțin că reprezentantul legal al offshore-ului cipriot a gestionat operațiunile financiare și a acționat ca interpus al lui Tural Karimov.

În iulie 2016, consiliul de administrație al Socar Petroleum a numit un director cu mandat limitat, pe lângă Hamza Karimov, ca să reprezinte filiala în relația cu autoritățile române și să-i conducă operațiunile curente.

Hamza Karimov, directorul general al Socar Petroleum, a declarat pentru cei de la Rise Project, în 2016:

„Informațiile procurorilor sunt false. Socar nu are nicio legătură cu această poveste. Dacă alții au făcut ceva, Socar nu este responsabil. (…)Fratele meu este un om foarte bun, a investit mult în România. El nu mai lucrează la Socar. (…) Vă pot spune că Socar o să continue dezvoltarea rețelei de benzinării. Aceste acuzații sunt false, sunt persoane și companii care au o problemă cu activitatea Socar.”

Cine este Cornel Varvara, audiat în dosarul lui Coldea și care sunt legăturile cu vârfurile statului rus. Licitații cu dedicație pentru milionarul de Dorobanți

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.