Consiliul Economic și Social (CES) a dat aviz negativ Legii prin care președintelui Klaus Iohannis i s-ar permite să candideze la alegerile parlamentare, chiar dacă este încă președinte în funcție. Potrivit punctului de vedere exprimat, s-ar pune sub semnul întrebării articolul din Constituție referitor la independența președintelui României. În același timp, în ciuda criticilor extrem de dure ale proiectului, Consiliul Legislativ i-a dat aviz favorabil cu observații.

”Motivul invocat pentru modificarea legislației electorale îl reprezintă îngrădirea dreptului persoanei Pre edintelui la a fi ales. În virtutea calității de președinte, îngrădirea dreptului este justificată pe toată perioada mandatului, acesta neputând ocupa nicio altă funcție publică sau privată, și deci fiindu-i permanent limitat dreptul la a fi ales.

Înlăturarea acestei restrângeri pentru ultimele 3 luni ale mandatului este nejustificată și implică faptul că sunt nesennificative pentru atribuțiile și cerințele demnitatii de președinte, ceea ce este fals. Mai mult, independența Președintelui, reclamată de Constituție, este pusă sub semnul întrebării odată cu asocierea cu un partid politic, chiar dacă acesta rămâne independent pe listele acestui partid.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.