Tenorul Plácido Domingo va susține două concerte în România, dintre care primul va avea loc luni, 4 noiembrie, de la ora 19:30, la Sala Palatului din Bucureşti, iar cel de-al doilea va avea loc joi, 7 noiembrie, în Cluj-Napoca.

Organizatorii au anunțat că tenorul va urca pe scenă în ambele concerte alături de Orchestra Simfonică Valahia, dirijată de Eugene Kohn.

Invitat special va fi Placido Domingo Junior, tenor invitat Vlad Miriţă, şi sopranele Alexandra Coman la Bucureşti şi Juliana Grigoryan la Cluj-Napoca, pe scena de la BT Arena.

Cântăreţ şi dirijor, tenor şi bariton, Plácido Domingo este unul dintre cei mai apreciaţi artişti de operă ai omenirii. Repertoriul său include peste 150 de roluri, performanţă pe care nu a mai atins-o nimeni, şi este considerat de critici „Om al Renaşterii”, pentru o carieră strălucitoare şi pentru remarcabile contribuţii umanitare, răsplătite cu premii de prestigiu şi o preţuire globală, potrivit Agerpres.

Plácido Domingo, performanță unică

De-a lungul unei cariere unice, Plácido Domingo a primit 12 Premii Grammy, iar contribuţia sa la dialogul dintre bel canto şi muzica pop este inestimabilă. Din anul 1990, Plácido Domingo a fost un promotor de vârf al operei în toată lumea, cântând alături de José Carreras şi de Luciano Pavarotti pentru mai bine de un deceniu în faţa unor mulţimi uriaşe, atrăgând noi spectatori ai acestui gen muzical. A fondat şi conduce competiţia muzicală Operalia, care descoperă şi lansează tinerii cântăreţi.

Protagonist pe toate marile scene ale lumii, Plácido Domingo se bucură de o uriaşă apreciere internaţională. Prestaţia din rolul Cavaradossi din „Tosca” de Puccini a fost urmărită de un miliard de oameni, în transmisiune directă de la Roma.

În anul 2021, tenorul şi-a petrecut a 80-a aniversare pe scenă, cântând „Nabucco” la Vienna Staatsoper, live la postul ORF. În acelaşi an, la nenumăratele titluri dobândite, de la Medalia Prezidenţială pentru Libertate la Comandor al Legiunii de Onoare, s-a adăugat distincţia de Ambasador al Culturii Spaniole în Lume, fiind premiat de Asociaţia Spaniolă a Corespondenţilor Presei Străine pentru „imensa traiectorie profesională”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.