Donald Trump susține un discurs de învingător al alegerilor prezidențiale, după ce a câștigat Pennsylvania – victorie ce îl pune pe punctul de a trece pragul de 270 de voturi pentru a deveni următorul președinte al Statelor Unite ale Americii. Republicanul a promis să aducă o „epocă de aur” în SUA și că va ajuta țara „să se vindece”.

„Aceasta a fost o mișcare cum nimeni nu a mai văzut vreodată și, sincer, aceasta a fost, cred eu, cea mai mare mișcare politică din toate timpurile. Nu a mai existat niciodată așa ceva în această țară, și poate dincolo de ea.

Și acum va atinge un nou nivel de importanță, pentru că ne vom ajuta țara. Ne vom ajuta țara… Avem o țară care are nevoie de ajutor, și are nevoie de ajutor foarte mult. Ne vom repara frontierele. Vom repara totul la țara noastră. Și am intrat în istorie cu un motiv în această seară, iar motivul va fi doar faptul că am depășit obstacole pe care nimeni nu le credea posibile, iar acum este clar că am realizat cel mai incredibil lucru politic”, a spus Donald Trump, pe o scenă din West Palm Beach.

„Vreau să mulțumesc poporului american pentru onoarea extraordinară de a fi ales al 47-lea președinte și al 45-lea președinte al vostru și fiecărui cetățean, voi lupta pentru voi, pentru familia voastră și viitorul vostru.

În fiecare zi, voi lupta pentru voi și cu fiecare suflare din corpul meu, nu mă voi odihni până când nu vom oferi America puternică, sigură și prosperă pe care o merită copiii noștri și pe care o meritați voi. Aceasta va fi cu adevărat epoca de aur a Americii.”, a continuat el.

Donald Trump, pe tema imigranților

„Va trebui să sigilăm aceste granițe și să lăsăm oamenii să intre în țara noastră. Vrem ca oamenii să se întoarcă în țară, dar trebuie, trebuie să-i lăsăm să se întoarcă. Dar trebuie să vină în mod legal”, a spus Donald Trump.

De asemenea, Donald Trump a vorbit despre Elon Musk, în contextul în care miliardarul a investit milioane de dolari pentru a ajuta campania fostului președinte republican să câștige Pennsylvania.

„Este un personaj. Este un tip special, este un super geniu. Trebuie să ne protejăm geniile. Nu avem atât de mulți. Trebuie să ne protejăm supergeniile”, a spus Donald Trump.

Republicanul a urca pe scenă alături de mai multe persoane, inclusiv contracandidatul său JD Vance, soția sa Melania Trump și personalul de campanie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.