Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat joi că la Spitalul Militar „Carol Davila” din Capitală sunt în acest moment 19 cadre medicale infectate cu coronavirus. Acestea urmează să fie retestate pentru COVID-19, a precizat minsitrul.
„Erau 19 cadre medicale infectate la Carol Davila. Rămâne să evaluăm ca și testare, să vedem dacă se și confirmă aceste infecții, ca să putem să gestionăm atât ca personal medical, cât și ca funcționare a acestui spital.
Trebuie să ne gândim că aceste focare apar de la un pacient neidentificat, ori dintr-o scăpare a unor precauții din partea personalului medical – îmbrăcarea, dezbrăcarea unui echipament. Sau când ne considerăm mai în siguranță, în spațiile mai libere, unde credem că nu e un contact”, a spus Tătaru, joi, la un post TV.
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti a transmis că la Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”, spital suport COVID-19 pentru pacienţii care au nevoie de dializă, „există suspiciuni privind existenţa unui număr restrâns de cazuri de infectare în rândul personalului medical care îşi desfăşoară activitatea în cadrul spitalului”.
„În acest moment, pentru a putea confirma sau infirma aceste suspiciuni de infectare cu virusul SARS-CoV-2, este în desfăşurare o anchetă epidemiologică şi are loc o retestare a personalului medical. În momentul în care vom dispune de informaţii certe privind existenţa unor cazuri de infectare a personalului de la Spitalul Clinic de Nefrologie Dr. Carol Davila, vom reveni prompt pentru a asigura o informare corectă a opiniei publice”, a transmis Administraţia Spitalelor Bucureşti. Spitalul „Dr. Carol Davila” se află în administrarea Primăriei Capitalei .