Lovitură de teatru! Când era la doar câteva voturi distanță de a fi investit ca premier, Florin Cîțu și-a depus mandatul.

El a explicat că este un om de partid și este de părere că în timpul unei crize președintele partidului trebuie să fie și prim-ministru.

”Un mesaj important pentru români. Astăzi am luat decizia să-mi depun mandatul de Prim-Ministru desemant Președintelui României.

Gestul meu trebuie interpretat în contextul prin care trece astăzi România. Sunt un om de partid și înțeleg să fiu alături de partid și de Președintele lui în momentele dificile. Cred cu tărie că pentru avea succes, în alegerile care vin, Președintele partidului trebuie să fie și Prim-Ministru. Decizia Președintelui Klaus Iohannis de a mă desemna pentru funcția de Prim-Ministru a fost o onoare. Însă ea a fost luată în contextul în care alegerile anticipate erau o soluție agreată de majoritatea partidelor. Această variantă nu mai există astăzi. Cu responsabilitate, transparență și profesionalism am luat această decizie. Este o decizie la care am reflectat mult în ultimul timp urmărind evoluția situației prin care trece România astăzi. Rămân la finanțe. Avem multă treabă de făcut pentru perioada dificilă care urmează. Mulțumesc pentru încredere și susținere.”, a scris Florin Cîțu pe Facebook.

Premierul desemnat se retrage, cu girul președintelui și al premierului interimar. Ludovic Orban ar urma să fie următoarea desemnare.

Liberalii anunțaseră că vor vota pentru învestirea Guvernului, la vedere. Și alte partide anunțaseră că vor vota Guvernul Cîțu. Însă, conform sursei citate, liberalii au refăcut calculele în ultimul moment și au decis retragerea lui Florin Cîțu. 

Administrația Prezidențială anunță într-un comunicat oficial că Florin Cîțu și-a depus astăzi mandatul de prim-ministru desemnat. Președintele Iohannis a luat act de această decizie și urmează să facă o declarație de presă în cursul acestei seri, se arată în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.