Autostrada Soarelui este, în aceste zile, autostrada zăpezii și a viscolului. Brigada Autostrăzi și Misiuni Speciale din cadrul Poliției Române a luat măsura ca de la ora 22:30 autostrada să fie închisă între kilometrul 10 și kilometrul 143. Mai exact este vorba despre tronsoanele cuprinse între Capitală și Fetești.
„Atenționăm că în zonele aflate sub cod roșu se poate lua oricând decizia închiderii totale a circulației rutiere pentru toate categoriile de autovehicule”, transmite Compania Națională de Autostrăzi și Infrastructură Rutieră.
CNAIR le recomandă șoferilor care se deplasează la această oră pe rețeaua rutieră, să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile din trafic, să aibă autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă și să se informeze în prealabil cu privire la condițiile de trafic din zonele tranzitate.