Prim-ministrul Ludovic Orban şi alţi membri ai Guvernului au fost prezenţi astăzi la Iaşi, unde au participat la îmbarcarea unei echipe formate din 42 de medici şi asistenţi medicali, care au plecat în misiune în Republica Moldova pentru a sprijini personalul medical din această țară împotriva Covid-19. La finalul declaratie sustinute, Orban a anuntat ca Executivul va aproba astazi fondurile necesare donaţiilor medicale pentru Republica Moldova, scrie realitateadeiasi.net

 

„Va multumesc foarte mult pentru efortul pe care il faceti. Vreau sa stiti ca aveti aprecierea si respectul meu pentru faptul ca v-ati implicat in aceasta misiune umanitara fraterna pentru fratii nostri de peste Prut, care se afla intr-o situatie dificila. Va multumesc ca ati acceptati sa ii sprijinim si, practic, sa va folositi toata experienta, talentul si energia pentru a-i vindeca. Reprezentati Romania cu cinste si faceti un lucru extrem de benefic atat pentru Romania, cat si pentru Basarabia. Va doresc drum bun! Va doresc sa aveti ocazia de a face bine semenilor nostri si prin aceasta misiune sa aratam ca suntem mai aproape unii de altii”, le-a stransmis Orban meidicilor care au plecat in misiune.

Totodata, premierul a profitat de ocazie pentru a anunta ca astazi, in cadrul sedintei de Guvern,  va fi adoptata o suma importanta de bani pentru o donatie facuta Republicii Moldova, donatie ce consta in materiale, echipamente, medicamente, substante medicale necesare in lupta cu pandemia de coronavirus.

„Va fi vorba de 500.000 de masti FFP2 si FFP3, 50.000 de combinezoane, medicamente necesare pacientilor de COVID-19. In urma dvs vor veni si ajutoare substantiale pentru cei acre au nevoie din Republica Moldova”, a mai spus premierul.

Orban a fost insotit de ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, și secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat. Acţiunea s-a desfăşurat la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.