Vremea în Bucureşti va intra într-un proces de instabilitate atmosferică începând din după-amiaza zilei de 1 iunie, iar până miercuri, 3 iunie, sunt prognozate averse, descărcări electrice şi vijelii, potrivit estimărilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Astfel, după ce, pe parcursul zilei de duminică, valorile termice vor fi apropiate de normalul perioadei, iar temperatura maximă se va situa în jurul a 24 de grade, cu cer variabil şi vânt care se va intensifica treptat după orele prânzului, când la rafală se vor înregistra viteze în general de 45 – 50 km/h, din după-amiaza zilei de luni, 1 iunie, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat.

Fenomenele de instabilitate se vor manifesta, la nivelul Capitalei, prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină şi vijelii. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi, în medie, 10 – 15 l/mp şi izolat 20 – 25 l/mp.

Vremea se va răci treptat, astfel încât temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 21 de grade Celsius, iar minimele între 8 şi 11 grade Celsius.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.