Guvernul se reuneşte astăzi în şedinţă pentru a adopta hotărârea de prelungire a stării de alertă, proiect care trebuie apoi încuviinţat de Parlament.
Decizia vine în contextul în care, în ultimele zile, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu noul coronavirus a depășit cifra de 200, iar duminică a trecut chiar de pragul de 300.
Ședința de Guvern este programată la ora 12.30, potrivit agendei guvernamentale, dar este precedată, la ora 11.30, de ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență, coordonată tot de premierul Ludovic Orban.
După adoptarea de către Guvern, hotărârea trebuie să treacă prin Parlament, acolo unde, ca și data trecută, sunt așteptate modificări făcute de social democrați.
De altfel, președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat, luni, că PSD va vota pentru prelungirea stării de alertă, dar doar pentru o perioadă de 15 zile. Alte condiții impuse de PSD sunt ca toate achiziţiile publice să se facă transparent, cu licitaţie, dar şi ca bisericile și restaurantele din unităţile de cazare să se redeschidă.
Sursa: Realitatea de Bucuresti