În ultimele 24 de ore, au fost depistate alte 214 noi cazuri de COVID-19, anunță Grupul de Comunicare Strategică.

Astfel, până astăzi, 23 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 24.505 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 17.187 au fost declarate vindecate și externate.

Până astăzi, 1.539 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 22.06.2020 (10:00) – 23.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 16 decese (9 bărbați și 7 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bistrița-Năsăud, Brașov, Dâmbovița, Galați, Iași, București, Mureș, Suceava și Vrancea.

Dintre acestea, 2 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 deces la categoria de vârstă 60-69 ani, 2 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 deces la o persoană de peste 80 de ani.

15 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru un deces nu au fost raportate comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 214 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 200 de pacienți.

Județele cu cele mai multe cazuri de îmbolnăvire sunt Suceava – 3.946 de cazuri, București- 2.778 de cazuri și Brașov – 1.245 de cazuri.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.241 de persoane. Alte 70.768 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 639.322 de teste.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.