V-ați săturat să tot fiți “amenințați” de politicieni că e nevoie să apară figuri noi în politică? Ei se pare că nu s-au săturat! Cum se apropie alegerile, cum vin în fața electoratului cu promisiunea reînnoirii și reîmprospătării. Mă gândesc oare câți dintre votanți mai cred această veritabilă poveste fără sfârșit cu prinți și zâne? Când, în fapt, în spatele promisiunilor se află aceiași căpcăuni și balauri, cocoșați de scandaluri publice…Unii dintre dinozauri s-au prins că parcă nu mai merge schema și s-au ascuns în spatele unor prințișori scoși din spuma mării, doar că prințișorii sunt străvezii și li se văd sforile, de care sunt trași să facă sau să spună diverse.

Minciuna este similară cu promisiunea electorală în mintea multor politicieni. E ca si cum, noi, electoratul, ar trebui sa ne suspendăm judecata în timpul campaniei electorale, să aplaudăm cu pupilele dilatate toate minunățiile promise, să ne aliniem cuminți la vot și apoi să nu avem nicio așteptare ca promisiunile să devină fapte…doar au fost aruncate în ochii noștri, în campanie electorală. Ce? Nu cunoaștem convenția? Nici ei nu se mai cred…dar asta e hora ipocriziei și minciunii. Cum? Nu l-ați auzit pe domnul Ciolacu de la PSD cum recunoștea senin că politicienii mai mint și ei…cum să te superi pe atâta lucru.

Propagandă, manipulare- cât le sunt de dragi aceste instrumente! Numai că vremurile s-au schimbat, oamenii sunt mai informați sau au puterea să afle informația din mai multe surse și cu discernământ să deslușească adevărul. Asta nu le place căpcăunilor din politică! Să știe că cetățenii s-au trezit, că sunt informați, că nu mai pot fi păcăliți cu kilogramul de zahăr și promisiunea leului în plus la pensie și la salariu. Puterea cetățeanului vine din informarea sa corecta! Lor le e frica de noi, cei care stim adevărul!

Ecuația e simplă, dragii mei- în ce tabără vrei să fii? În tabăra manipulaților, care înghit pe nemestestecate minciuni și promisiuni, fără acoperire. sau în tabăra celor care decid electoral pentru că sunt informați corect și știu adevărul? E o decizie a fiecăruia dintre noi, de care depinde însă viitorul României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.