Ministrul Justiției a anunțat, joi seară, la emisiunea “Legile Puterii” de la Realitatea Plus, locațiile unde se află unii dintre condamnații definitiv care au fugit din România. Cătălin Predoiu a precizat că Avraham Morgenstern , condamnat în august 2017 la 8 ani de închisoare pentru evaziune fiscală, se află în Argentina.

„Aplicarea unei pedepse se face prin conformare voluntară, cel care a fost condamat în fața Justiției ar trebui măcar atâta lucru să facă, să accepre verdictul și să accepte pedeapsa și să o execute. Mecanismul extrădării e mai larg, ministerul Justiției e doar o parte din proces. Despre procesul de extrădare, unele lucruri se pot spune, altele nu, pentru că sunt în curs.

Avraham Morgenstern – E localizat în America de Sud, în Argentina. Se află în procedură de recurs la Curtea Supremă, așteptăm rezultatul.

Cristian Riza: S-a făcut cerere de extrădare, din păcate asta e situația acum, Republica Moldova nu-și extrădeaza proprii cetățeni, dar noi am făcut o cerere de delegare a extrădării în Republica Moldova. Nu există un asemenea tratat între noi și Republica Moldova.

Alina Bica – S-a spus că ar fi în Madrid. Noi oficial nu avem această informație, poate că e în Maderid, poate că nu e.

Puiu Popoviciu- Se află de asemenea într-o procedură de recurs, așteptăm rezultatul”, a declarat, la Realitatea Plus, ministrul Justiției.

Cătălin Predoiu a precizat că este optimist că, în cele din urmă, fugarii vor fi aduși în țară, pentru a-și ispăși pedeapsa.

“Sunt optimist, cooperarea interjudiciară își face efectul în cele din urmă. Facem tot ce trebuie ca să-i aducem acasă. Au venit numele grele, nume cu dosare complicate, știu foarte bine aceste dosare”, a conchis Predoiu.  

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.