Simona Halep (2 WTA) s-a retras de la Palermo Ladies Open, primul turneu organizat după pauza cauzată de pandemia de coronavirus.

„Având în vedere creşterea recentă a cazurilor Covid-19 în România şi îngrijorării mele cu privire la călătoriile aeriene internaţionale în acest moment, am luat decizia grea de a mă retrage de la Palermo. Vreau să mulţumesc directorului turneului şi Ministerului italian al Sănătăţii pentru toate eforturile în numele meu”, a scris sportiva, pe reţelele de socializare.

„Noi am aflat cu tristeţe decizia numărului 2 mondial de a-şi anula participarea. Suntem supăraţi şi profund dezamăgiţi”, a declarat directorul turneului, Oliviero Palma, într-un comunicat dat publicităţii.

 “Am aflat cu mare amărăciune decizia numărului doi mondial de a renunţa la participarea la Palermo Ladies Open. Ieri eram optimişti şi am informat staful Simonei Halep că sportivii profesionişti nu sunt obligaţi să intre în carantină. Ruggero Razza, responsabil regional pentru sănătate, căruia îi mulţumim pentru promptitudine şi claritate, i-a trimis direct lui Halep o scrisoare oficială în care îi explica faptuul că ordonanţa Ministerului Sănătăţii nu se aplică în cazul muncitorilor, astfel că nici în cazul jucătorilor de tenis profesionişti. Totuşi, staful lui Halep ne-a comunicat doar decizia finală, anulându-ne toate eforturile. Suntem supăraţi şi profund dezamăgiţi”, a declarant Oliviero Palma.

Sursa: Realitatea de Constanta