Parchetul European, condus de fosta șefă a DNA Laura Codruța Kovesi, ar putea coordona direct o structură din Direcția Anticorupție. Ministerul Justiției a lansat în dezbatere publică un proiect care prevede înființarea unui departament de sprijin pentru noul for european, transmite Realitatea Plus. 

Noua structură ar urma să aibă la început cel mult 20 de angajați, ofițeri, agenți de poliție, grefieri. Rolul departamentului va fi acela de a asigura sprijin procurorilor Parchetului European, care vor fi delegați în România.

Laura Codruța Kovesi a fost numită la conducerea Parchetului European la finalul anului trecut.

Biroul Procurorului Public European (EPPO), care va deveni operațional anul acesta, va fi o instituţie independentă însărcinată cu investigarea, urmărirea penală şi aducerea în faţa justiţiei a infracţiunilor împotriva bugetului UE, cum ar fi frauda, corupţia sau frauda transfrontalieră cu TVA de peste zece milioane de euro. Lista infracţiunilor se va putea extinde în viitor pentru a include, de exemplu, faptele de terorism. EPPO va avea sediul central în Luxemburg şi va fi compus din procurorul-şef şi un colegiu de procurori din toate ţările participante. Aceştia vor coordona investigaţiile curente desfăşurate de către procurorii delegaţi în fiecare stat participant.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.