Primarul ales al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat, marți seară, la emisiunea “Legile Puterii” de la Realitatea Plus, că vor exista avarii în această iarnă în București, menționând însă că va institui cât de repede un management adecvat în domeniu.

“În ceea ce privește căldura și apa caldă, nu am spus niciodată că o să vin cu soluții minune. Dimpotrivă, chiar am spus că există o problemă pe termen scurt și o problemă pe termen mediu. Problema pe termen scurt e să reușim să ieșim rezonabil din această iarnă.   

N-o să promit că nu vor fi avarii, pentru că vor fi avarii în această iarnă. Am spus-o explicit în campania electorală. Ce pot să promit e că vom institui un management adecvat al avariilor, astfel încât intervențiile pe avarii să se facă cât mai repede posibil. Asta înseamnă că vom cumpăra materiale, vom avea echipe care să intervină, vom avea instrumente de detectare a avariilor. Și vom comunica onest cu bucureștenii”, a declarat Nicușor Dan, la Realitatea Plus.

Primarul ales al Capitalei a menționat că în momentul actual nu răspunde nimeni la telefon la Termoenergetica.

“Din momentul în care voi fi primar al Capitalei, peste 10-12 zile, ce pot să promit că se va întâmpla în câteva zile din momentul ăla va fi că se va răspunde la telefon, pentru că în momentul acesta există un număr de telefon al Termoenergetica la care nu răspunde nimeni”, a completat Nicușor Dan.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.