Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), a hotărât ca în Timișoara și alte 26 de localități să se suspende activitatea restaurantelor și teatrelor timp de 14 zile, pentru a limita răspândirea Covid-19. 

În Timiș se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, pe toată perioada stării de alertă, în spațiile publice deschise, astfel încât să acopere nasul și gura, respectiv: pe o rază de 100 m în jurul unităților de învățământ, în piețe comerciale, târguri, oboare, piețe de vechituri, piețe agroalimentare, zone de așteptare, cozi formate la intrarea în diverse instituții și societăți comerciale, stații de transport public, peronul gărilor, autogări, aeroport, în punctele de trecere a frontierei, exteriorul obiectivelor turistice, grădini de vară, festivaluri publice și private, evenimente culturale publice și private și manifestări publice, ceremonii religioase, slujbe și rugăciuni colective, în zonele de promenadă aglomerate incluzând centrele pietonale ale localităților și falezele (malurile râurilor) din interiorul localităților, parcările și zonele de agrement adiacente centrelor comerciale și mall-uri, în intervalul orar 6,00 – 24,00. Obligativitatea se instituie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.

În localitățile unde a fost depășit pragul de infectare de 1,5 la 1000 de locuitori, conform CJSU, pe o perioadă de 14 zile, se suspendă activitățile cu publicul în interiorul clădirilor a tuturor operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, operatori de tipul restaurantelor, săli de evenimente, cafenelelor. Restaurantele pot funcționa în regim take away (la pachet) și livrare la domiciliu. Se exceptează activitatea restaurantelor și cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare pentru clienții cazați în aceste unități. Se suspendă activitatea barurilor, cluburilor și discotecilor din interiorul clădirilor.

CJSU a hotărât și faptul că în localitățile unde a fost depășit pragul de 1,5/1000 de locuitori se suspendă pe o perioadă de 14 zile activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, inclusiv cazinouri cu excepția agențiilor de pariuri și loto unde se eliberează bilet, cu respectarea regulilor de distanțare și a măsurilor de siguranță sanitară.

CJSU transmite că se suspendă activitatea cinematografelor, activitatea cu publicul a instituțiilor de spectacole precum și organizarea de concerte și evenimente culturale în aer liber pentru o perioadă de 14 zile în unitățile administrativ teritoriale unde a fost depășit pragul de 1,5/1000 de locuitori.

Sunt 27 de localități în care rata de infectare la mia de locuitori depășește 1,5: Buziaș – 2,86, Făget – 1,84, Sânnicolau Mare – 2,34, Belinț 1,63, Dudeștii Noi- 3,78, Dudeștii Vechi – 1,6, Dumbrăvița – 2,18, Găvojdia – 2,44, Ghiroda – 2,15, Ghizela – 1,74, Giroc – 2,28, Moșnița Nouă- 2,21, Șag – 1,69, Saravale – 2,34, Teremia Mare – 1,70, Valcani 1,57, Timișoara – 1,91, Cenei – 1,63, Coșteiu – 1,8, Foeni – 5,74, Iecea Mare – 2,21, Jamu Mare – 1,66, Jebel – 3,26, Pesac – 2,97, Pișchia- 1,56, Sânandrei – 1,86, Secaș 2,87.

În localitățile unde rata de infectare a depășit pragul de 3 la mia de locuitori – Dudeștii Noi – 3,78, Foeni – 5,74, Giroc – 3,01 și Jebel – 3,26 – conform analizei făcute de Direcția de Sănătate Publică Timiș a reieșit că, până în prezent, nu sunt întrunite condițiile pentru carantinarea lor.

Sursa: Realitatea de Timis

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.