Fostul premier Mihai Tudose, actual vicepreședinte PSD, a explicat, la emisiunea “Legile Puterii” de la Realitatea Plus, motivele plecării din PRO România, menționând că Victor Ponta era un fel de Liviu Dragnea.

„Când omul a luat-o razna complet, am plecat. Era un fel de Dragnea. Totul se întâmpla numai când i se năzărea lui, în fiecare zi avea câte o epifanie, avea câte o revelație. Uitați-vă la declarații. Eu am plecat din PSD, am spus-o foarte clar atunci, că nu mai pot să stau într-un loc unde erau Liviu Dragnea și Carmen Dan și compania. Nu pot.

Eu nu am renunțat la doctrină, nu am plecat pe doctrină, am plecat din cauza unor oameni și am spus clar. Ponta atunci s-a jurat, a făcut cruce “domnule, m-am schimbat, am învățat din greșelile trecutului, sunt alt om”. Și-a ținut respirația (…) și-a supt burta până după europarlamentare, când s-a văzut cu doi saci în car. După aia, și-a revenit perfect”, a declarat Mihai Tudose, la Realitatea Plus.

Fostul premier l-a acuzat pe Victor Ponta de minciună.

“El intră la dumneavoastră în studio, cu bannerul de pe stradă și spune  eu, eu vreau cu PSD-ul, noi împreună stânga. Domnnule, e ceva de … Se uită la tine și spune că nu e acolo, tu uitându-te la el”, a mai spus Mihai Tudose.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.