Incendiu la o fermă de vaci în comuna argeşeană Bughea de Jos. Flăcările au cuprins grajdurile și anexele.

Iniţial au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD.
 
Pentru că flăcările s-au extins violent, forţele de intervenţie au fost suplimentate.
 
„Ferma arde pe o suprafaţă de peste 500 mp, la prima evaluare a situaţiei.” – ISU Argeş.
 
eci de animale au murit în incendiul care a izbucnit, duminică, la o fermă din comuna Bughea de Jos.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, este vorba de o fermă mixtă, în care erau crescute mai multe specii de animale. În interiorul construcţiilor au fost surprinşi de flăcări 25 de porci şi 10 iepuri, focul distrugând totodată 10 tone de plante furajere şi circa cinci tone de cereale.

„Au fost salvate mai multe animale. Acestea au fost evacuate până la sosirea echipajelor de intervenţie şi pe parcursul desfăşurării forţelor profesioniste în teren”, precizează ISU Argeş.

La faţa locului au fost trimise iniţial două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. Ulterior, forţele au fost suplimentate cu încă trei autospeciale de pompieri.

„La locul intervenţiei, pompierii au constatat că ardeau cu flacără deschisă aproximativ 700 de metri pătraţi din fermă. În acest moment incendiul este localizat, iar pompierii lucrează pentru lichidarea acestuia”, au mai anunţat reprezentanţii ISU Argeş.

Pompierii şi poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzei producerii incendiului. 

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.