Un bărbat în vârstă de 36 de ani, este primul român care a primit o sentinţă cu închisoare pentru infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.
Pe 10 decembrie, bărbatul a fost condamnat la 1 an de închisoare cu executare pentru zădărnicirea combaterii bolilor de către Judecătoria Buzău. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, bărbatului i-a fost interzisă exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioada de 2 ani după executarea pedepsei sau considerarea ca executată a pedepsei principale cu închisoarea.
De asemenea, bărbatul este obligat la plata a 550 de lei cheltuieli de judecată.
Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.
În luna aprilie a acestui an, bărbatul a fugit din spital unde a fost internat după ce a prezentat tuse puternică. Testul pentru COVID-9 a ieşit negativ, dar medicii l-au diagnosticat cu TBC şi au hotărât să-l ţină sub supraveghere, potrivit realitatea.net Bărbatul a fugit, însă, din spital de frică să nu ia Covid-19.
Sursa: Realitatea din Justitie