Invitat în emisiunea „Legile Puterii”, vicepremierul Kelemen Hunor a spus că unele ministere au o nevoie așa de mare de fonduri, încât abia întreg bugetul țării pe 6 ani le-ar putea fi de ajuns.

Vicepremierul Hunor a spus că multe ministere se descurcă greu cu actualele alocări de fonduri, dar că sumele reprezintă un punct de plecare.

„Bugetul a fost în dezbatere, iar după ultima ședință de guvern am mai adus amendamente la buget, cu sume în plus pentru câteva ministere. Dacă ministrul Educației spune că poate pleca la drum cu acest buget, e bine. Putem avea bani pentru Educație și Mecanismul de Reziliență (PNRR). Trebuie să pregătim și investiții în digitalizare, bani ce vin tot din PNRR. Execuția bugetară va fi mai mare la anul, dar sunt câteva sute de școli fără dotări sanitare minime pentru vremea în care trăim, școli cu probleme, iar acolo este nevoie de investiții. Ministrul a spus că este ok să meargă la început de drum cu acest buget”, a spus Kelemen Hunor.

Referitor la focarele de Covid-19 din școli, vicepremierul a spus că acestea pot fi ținute sub control, dar că nu se poate ca elevii să facă școală online la nesfîrșit.

„Se poatre ține sub control focarul la școală, însă nu poți ține copilul doar la școala online. Conținutul digital trebuie să fie la dispoziția fiecărui copil, pentru că și dacă merge la școala îl poate accesa acolo. Programul „România Educată” poate prinde contur spre sfîrșitul anului, educația trebuie să rămână prioritară și să creștem alocațiile de la buget pentru învățământ.

Kelemen Hunor spune că au crescut alocațiile și pentru Ministerul Sănătății, deși recunoaște că la ce nevoie de fonduri este în sistemul sanitar românesc, ar fi nevoie ca întreg bugetul pe 6 ani să fie alocat într-un singur an în acest domeniu.

„Au crescut alocațiile către Sănătate în acest an, au mers mai mulți bani. Dacă dăm tot bugetul pe un an doar la Sănătate, tot nu este suficient, poate vreo 6 ani la rând. Vedem clădiri vechi cu infrastructură nerenovată de 50 de ani, iar când ai presiune pe sistemul sanitar, infrastructura nu face față. Nimeni nu este inconștient, trebuie prioritizate și etapizate investițiile în Sănătate. Vom avea bani și de la UE. Nu cred că va continua mafia din Sănătate. Am încredere că se va schimba și sistemul sanitar. Fără echipamente moderne nu se poate face treabă, iar Guvernul trebuie să investească cel puțin un deceniu, ba chiar permanent, în Sănătate. Am văzut că în județele unde am avut oameni serioși, sistemul sanitar a performat mult. La Cluj sau Miercurea Ciuc veți vedea că acolo unde cineva se ocupă serios se poate devolta serios sistemul sanitar. Militez pentru descentralizare, este singura soluție să reabilităm sistemul sanitar românesc”, a încheiat vicepremierul Kelemen Hunor.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.