„Aș sublinia importanța respectării măsurilor de prevenție. Din ce știm până la acest moment, transmiterea infecției cu SARS-COV-2 de pe suprafețe reprezintă un procent mic dintre infecțiile pe care le dobândim. În general, infecțiile cu SARS-COV-2 le dobândim prin contactul apropiat cu persoanele din jurul nostru și prin transmitere respiratorie, prin secreții respiratorii. Desigur că transmiterea prin obiecte contaminate reprezintă o cale recunoscută de transmitere a aceste infecții. (…) În fiecare zi facem cumpărături, manipulăm o serie de obiecte, punem mâna pe zone frecvent atinse de alte persoane. Este important să conștientizăm aceste gesturi și să încercăm să evităm să ducem mâna la nivelul feței, la gură, la nas fără să fim dezinfectați, fără să avem mâinile igienizate.  Cred că dacă am explica mai mult și acest lucru se poate produce în familie, dar și școală, că este important să avem atenție la igiena mâinilor, să purtăm corect masca de protecție, restul lucrurilor cred că se pot face fără să avem riscuri suplimentare de răspândire a acestei infecții”, a declarat coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID, Valeriu Gheorghiță, la „Legile Puterii”.

Declarațiile vin în contextul în care ministrul Educației susține că se pot oferi mărțișoare și flori în școli la 1 și 8 Martie, iar ministrul Sănătății recomandă precauție.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.