Miron Mitrea a vorbit la emisiunea Culisele Puterii despre posibila carantinare a Bucureștiului dar și despre situația epidemiologică din țara noastră.

„Amândouă scenariile par idioate. 6 la mie este o barieră arbitrară. Totdeauna când conduci ești obligat să stabilești o limita. 6 la mie e limita acceptată cam de toate țările din jurul nostru. 

Anul trecut în primăvară a fost valul 1 al epidemiei în România. S-a potolit în vară, s-a mai stins, în toamna a fost valul 2, peste iarnă lucrurile păreau că se potolesc. Este o viroză. Coronavirus e mai activ primăvara și toamna, ca orice viroză. Nu e o surpriză că în primăvară ne lovim de al treilea val al pandemiei. Nu e o surpriză pentru nimeni care s-a gândit serios la această epidemie.

Avem în această perioadă o reizbucnire, numărul de infectari crește dar nu mai seamănă situația cu primăvară trecută. Anul trecut eram panicați la câteva sute de cazuri. Acum avem zeci de mii și nu ne mai panicăm și asta nu face foarte bine. Să nu lăsăm garda jos. E evident că situația e diferită, acum avem o lumină la capătul tunelului.

Acum avem un vaccin, viteză de vaccinare nu e fenomenală, ba suntem pe locul 3, ba suntem pe locul 16. Suntem acolo, în plutonul țărilor care își fac vaccinarea populației. Platforma se accesează ușor dar găsești greu locuri să te vaccinezi, deci populația își dorește”, a declarat Miron Mitrea la Realitatea PLUS.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.