„Domnul președinte Iohannis a făcut o caracterizare extrem de succintă și potrivită a fostului ministru al Sănătății. Lipsă de responsabilizare, victimizare, crearea de conflicte, astea au marcat mandatul fostului ministru. Singura mea îngrijorare din declarația doamnei ministru Mihăilă este legată de faptul că dânsa vrea să continue proiectele lui Vlad Voiculescu și sper să nu continue aceste proiecte care au dus la alterarea încrederii publicului în autoritățile din Sănătate, pe de o parte, și au privat populația de rezultatele unui control al pandemiei. Deci, sper să nu se întâmple acest lucru,” a declarat reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, Alexandru Rafila la „Legile Puterii”.

„În ceea ce privește asistența medicală spitalicească, aici am două comentarii. Unu, doamna Mihăilă a menționat că va urmări dezvoltarea asistenței medicale spitalicești și va investi 90% din fondurile din Planul Național de Redresare și Reziliență în spitale și 10% din fonduri în asistența medicală primară și ambulatorie de specialitate. Eu nu sunt de acord cu această alocare deoarece asistența primară și ambulatorie de specialitate tratează 90% din bolnavi și alocăm acolo 10% din resurse,” a punctat medicul.

„Doi, dacă mă refer la Terapie Intensivă, eu am fost surprins că anul acesta doar 35% din bugetul pe anul trecut pentru secțiile ATI a fost alocat. În mod evident în această perioadă trebuie asigurate toate resursele, pentru că deja avem lipsa resursei umane și vă dați seama că lipsa finanțării secțiilor ATI este foarte periculoasă,” a concluzionat Rafila.  

Declarațiile vin în contextul în care Ioana Mihăilă a devenit miercuri noul ministru al Sănătății și și-a prezentat prioritățile, printre care și continuarea unor proiecte demarate de Vlad Voiculescu.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.