Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a afirmat că la negoceirile cu factorii implicați s-a agreat ideea ca Primăria să plătească direct, nu prin intermediul companiei Romprest, facturile către sortatorii de gunoi. Edilul a afirmat că speră ca acordul să fie și parafat, astfel încât vineri dimineață depozitele să fie deschise și criza gunoaielor să ia sfârșit, definitiv.
Clotilde Armand a afirmat că varianta agreată la discuțiile de joi, și anume ca facturile emise de sortatori să fie trimise direct Primăriei și plătite de aceasta, a mai fost propusă, însă compania Romprest ar fi refuzat sistematic.
„Acum echipele de juriști de la Primărie și Prefectură au găsit o solutie ca noi să preluam aceste datorii către sortatori și să le plătim direct. Ideea este să avem posibilitatea directă de plata, pentru ca banii să nu mai treaca prin Romprest. Sper ca soluția să fie dusă până la capăt, sper să semnăm azi (joi N.R.), astfel încât ușirle sortatorilor să fie deschise mâine (vineri – N.R.) dimineața.
Clotilde Armand a precizat că nivelul sumelor ce trebuie plătite, lunar, către sortatorii de deșeuri, este de circa 3,5-4 milioane de lei.
Pe de altă parte, edilul a afirmat că cererea de executare silită a Primăriei, inaintată de compania Romprest și validată de judecători, nu înseamnă neapărat că va ajunge să fie pusă în practică.
„Faptul că o cerere de executare silită a fost acceptată de Judecătorie, înseamă că judecătorul a acceptat ca o somație să fie trimisă către PS1. Avem deja 5-6 somații, toate au fost contestate și câștigate de Primărie”, a explicat Armand.
Sursa: Realitatea de Bucuresti