Mineriada din 1990 reprezintă o pată neagră pentru istoria noastră și în special pentru istoria democrației, a declarat fostul prim-ministru Petre Roman, la emisiunea „Controversat”, de la Realitatea PLUS. El a subliniat că venirea minerilor a fost o încercare de lovitură pe care elemente ale fostei Securități a vrut să o dea guvernului condus de el.

„În toată această perioadă am încercat ca prim-ministru să leg un dialog în așa fel încât să găsim o modalitate asupra unui singur aspect. Un singur aspect mă interesa în mod special și anume deblocarea traficului, pentru că el era blocat de foarte multă vreme și crea niște probleme uriașe, uriașe în București. La cererea Ministerului Afacerilor Interne și la recomandarea precisă făcută de procurorul general, Gheorghe Robu s-a hotărât o intervenție cu acest unic scop, pur și simplu deblocarea. Nu era vorba de încetarea protestelor. Evident că nu puteam să cerem așa ceva. În ziua de 11 iunie s-au întâmplat două lucruri. Unu, a avut loc ședința factorilor responsabili. A fost o ședință la Scroviștea la care au fost factorii responsabili, adică președintele, primul ministru, ministrul Afacerilor Interne și șeful SRI în care s-a discutat această chestiune, cum anume să fie deblocat traficul din Piața Universității, care era blocat de aproape două luni sau două luni și mai bine. Dar în aceeași zi, 11 iunie, a fost un protest al celor din piață, care au ajuns în fața Guvernului (…) atunci au primit o delegație în Guvern Anton Vătășescu, viceprim-ministrul și secretarul general al Guvernului, Sever Georgescu, un om de Drept, fost procuror.  Și s-a întâmplat un lucru foarte pozitiv, au ajuns la un acord prin care să deblocheze traficul și în rest să își continue protestul așa cum își doresc. Din nenorocire, când s-au întors în Piața Universității, acolo au fost două grupări care au spus nu”, a relatat fostul premier. 

Petre Roman consideră că nu are nicio vină pentru evenimentele violente din vara lui 1990, când 4 oameni au murit și peste 1.300 au fost răniți.

„Am fost împotriva venirii minerilor (n.r. în București) și nu a exista în Guvern și nu s-a dovedit că există din partea Guvernului vreun amestec în venirea minerilor. Vorbesc de guvernul pe care l-am condus”, a subliniat fostul premier. 

„După părerea mea, în 13 iunie a fost o încercare de lovitură eu cred chiar împotriva guvernului pe care îl conduceam și pe 14 iunie, la venirea minerilor, iarăși împotriva Guvernului și a cursului pe care îl luasem de către elementele, am zis eu foarte clar, fostei Securități. Și am convingerea că așa este, cu atât mai mult cu cât acum știm că în Valea Jiului, când unii mineri au ieșit din mină și alții au fost chemați, acolo se știe că au fost foști ofițeri de Securitate. Apoi în București am avut, din mărturii numeroase, dar neconcretizate din păcate în dosarul procurorilor  cine au fost cei care îmbrăcați în salopete de miner noi, nouțe i-au ghidat pe mineri în București de am văzut că s-au produs toate violențele pe care le-au produs minerii. Adică este clar că a avut loc o instigare. (…) Chestiune este de ce împotriva acestor violențe, care s-au terminat cât se poate de urât nu există instrumentate cazuri în Justiție. Și nu uitați că până la urmă a venit și Mineriada din septembrie 91, mai mare decât cea de atunci și care a fost o lovitură de stat care a înlăturat guvernul legitim pe care îl conduceam”, a notat Roman. 

Fostul șef al Guvernului din 1990 a relatat că a aflat de venirea minerilor în Capitală în noaptea de 13 spre 14 iunie și că în urma unei ședințe s-a decis ca Ion Iliescu, președintele ales al României din acea vreme avea să li se adreseze, să le spună că nu există niciun pericol, iar apoi să fie întorși în Valea Jiului, însă lucrurile au degenerat. Iar faptul că Ion Iliescu le-a mulțumit în 15 iunie, după ce au creat violențe multiple în București, ar fi fost singurul mod prin care ar fi reușit să îi convingă să plece din Capitală, după cum a declarat chiar fostul președinte. 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.