Alocațiile vor crește de la 1 ianuarie cu 20%, însă nu și cu rata inflației. Anunțul a fost făcut marți de premierul Florin Cîțu, care a subliniat că aceasta va fi singura majorare care va avea loc anul viitor, relatează Realitatea Plus. 

Premierul a precizat că alocațiile nu vor fi indexate și cu rata inflației și că nu va exista o nouă majorare la 1 iulie 2022.

”Majorarea alocațiilor va fi de 20%, cum era inițial. Erau 5 etape, ăsta e al doilea pas. Următoarea creștere a alocațiilor este la începutul anului viitor, la 1 ianuarie 2022, și de atunci vor fi anual creșteri. 

Este o majorare eșalonată, la începutul anului 20%, anul viitor 20% și mergem mai departe”, a anunțat premierul. 

Șeful Executivului a explicat că legea inițială, care prevedea dublarea alocațiilor, a fost făcută prost pentru că nu asigura și sursa de finanțare. Legea stabilea ca, la 1 iulie 2022, alocația să fie dublată și să ajungă la 300 de lei.

”Legea inițială era o lege prost făcută, fără sursă de finanțare. Pe hârtie poți să crești orice, provcarea pentru cei care scriu astfel de legi să vină să arate de unde poți să crești cheltuielile publice fără să pui în pericol finanțele publice sau stabilitatea financiară a României. Este o majorare eșalonată, anul acesta 20%, anul viitor 20% și mergem mai departe”, a mai spus premierul. 

Întrebat de jurnaliști ce își poate cumpăra un copil cu banii din alocație, Cîțu a dat un răspuns cel puțin amuzant. ”Ce își dorește”, a răspuns șeful Guvernului. 

Citește și: ”Raluca Turcan, despre proiectul privind creșterea alocațiilor: „De ce majoritatea parlamentară nu a susținut poziția Guvernului?!”

 

Sursa: Realitatea Financiara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.