„În mediul privat, salariile nu numai că nu au crescut, în unele cazuri avem de-a face cu șomaj prelungit. Mai mult decât atât, în mediul rural nu s-a făcut nimic pentru valorificarea producției agricole. Fermierii încep de pe acum să-și arunce legumele și fructele pentru că nimeni nu le colectează, nimeni nu vrea să le ia să le prelucreze. Avem o creștere importantă a tarifelor la electricitate și la gaz. Avem o creștere a impozitelor și taxelor locale. Nimeni nu poate să spună că nu există așa ceva. De la parcare, până la proprietate. Vor veni alte impozite, odată cu PNRR, pentru că PNRR ne aduce niște impozite pe care Uniunea Europeană le pretinde pentru mediu, sau pentru tranziția spre ecologie, spre energia verde. Toate astea fac ca pentru omul de rând, cel care are un salariu sau un venit în jur de 1.500-1.600 de lei, situația să fie nu fericită, ci dramatică. Și dacă mai adăugăm la asta faptul că avem o scumpire extraordinar de mare la medicamente, care au devenit un bun de consum curent – odată cu pandemia, toată lumea merge la farmacie și cumpără câte ceva – atunci o să vedem că suntem departe ca toți românii, de oriunde ar fi ei, să trăiască bine și să fie fericiți”,  a declarat profesorul de economie, Mircea Coșea la emisiunea 100% de la Realitatea PLUS.

„Se spune că noi ne recuperăm repede din criză. Da, dar cu ce costuri? Primul este deficitul bugetar, care e enorm. Al doilea e deficitul contului curent. Aici problema e gravă. Pentru că am ajuns la limita de 50% datorie. Asta înseamnă că Guvernul va fi obligat să vină în Parlament și să vină cu un plan de măsuri de reducere a cheltuielilor. Iar lucrul cel mai grav e deficitul comercial. România importă din ce în ce mai mult mâncare. Ce am importat noi cel mai mult în ultimul timp, carne de porc. (…) E nevoie acum în România de o schimbare a modului de guvernare. Avem două obstacole mari în ceea ce înseamnă modernizarea economiei și eficientizarea ei. Prima este politica Băncii Centrale. Aici sunt total de acord că ar trebui să existe o devalorizare controlată pentru că altfel nu putem să exportăm. A doua este sistemul de impozitare pe muncă, care este foarte mare și pune producătorul român în dezavantaj față de cel din străinătate.  A existat o inițiativă Casa de Comerţ Agroalimentar UNIREA, care trebuia să adune micii producători, să le ofere infrastructură de depozitare-colectare, să negocieze cu marile lanțuri de magazine și să ducă pe piață această producție în două scopuri. În primul rând, pentru a-i ajuta pe agricultori. În al doilea rând, pentru a reduce deficitul comercial. De la apariția acestei instituții, a fost blocată în permanență. Iar în momentul de față i s-a interzis orice activitate. Dacă lucrurile sunt așa, înseamnă că există un interes în spate. Importurile favorizează anumite grupări de persoane din România în dauna producției interne. Dacă nu se face o reevaluare a structurii economiei românești, nu avem viitor. Trebuie să existe o politică agricolă. Noi nu avem politică agricolă, noi avem politica agriculturii. Adică mai dăm câte o subvenție pe ici, pe colo” a explicat economistul

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.