Bărbatul care a intrat cu șalupa într-un caiac în care erau patru elevi, pe Dunăre, la Orșova este audiat de polițiști. Copiii aveau vârste cuprinse între 14 și 16 ani. Un minor a fost rănit și dus la spital. Cei patru copii sunt elevi ai Clubului Sportiv Școlar Orșova și se antrenau pentru o competiție de caiac, relatează Realitatea PLUS.
Caiacul în care se antrenau patru sportivi minori a fost lovit în plin. Accidentul cumplit a avut loc în Golful Cerna, din Orșova, iar, în urma impactului violent, ambarcațiunea copiilor a fost pur și simplu ruptă în două.
Accidentul a fost surprins de un turist care se plimba cu familia, tot cu o șalupă, pe Dunăre. Tot el le-a acordat și primul ajutor copiilor.
Unul dintre copiii loviți a fost dus la spital pentru un control medical amănunțit. Ceilalți trei au scăpat teferi. Conducătorul șalupei a fost dus la poliție pentru audieri. El a susținut că nu a văzut caiacul cu sportivi.
Sursa: Realitatea de Bucuresti