Un incident grav a avut loc joi în Capitală. Un copil a fost rănit după ce o bucată din tencuiala unui bloc a căzut peste el. Incidentul a avut loc pe Șoseaua Alexandriei, în Sectorul 5.

Martorii spun că tencuiala s-a desprins de la un balcon aflat la etajul 6.

Un copil de 11 ani care trecea prin zonă a fost rănit la braț de bucata de tencuială.

La fața locului a ajuns o ambulanță, pentru a-i oferi ajutor băiatului, și o echipă de pompieri care a folost o autoscară pentru a securiza locul din care a căzut tencuiala, astfel încât să fie evitat un incident similar.

Blocul, vechi de peste 40 de ani, era pe lista de așteptare pentru reabilitarea termică încă din 2018, dar lucrările nu au început nici acum.

Primăria Sectorului 5 nu a avut deocamdată nicio reacție în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.