Prefectul Capitalei a cerut declararea stării de alertă sanitară, în sectorul 1 din Capitală. Potrivit unei estimări a Primăriei, s-au acumulat aproximativ 2.691 tone de deşeuri generate de populaţie, instituţii publice şi agenţi economici, care pun în pericol sănătatea locuitorilor.

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunțat că a trimis hotărârea pentru decretarea stării de alertă sanitară către Comitetul Local pentru Situații de Urgență, din cauza tonelor de gunoaie neridicate de pe străzile din Sectorul 1.

Primăria a cerut măsura, din nou, după ce gunoiul stradal nu a fost ridicat de ROMPREST de mult timp, punând în pericol sănătatea locuitorilor din sector.

Măsura se instituie pe o durată de 30 de zile, începând de la miezul nopții.

Prefectul Capitalei, Alin Stoica: Este o situație care trebuie monitorizată ZILNIC. Contractul cu ROMPREST nu va fi reziliat 

Alin Stoica, prefectul Capitalei, a declarat, vineri, că există un blocaj generat de cantitatea mare de deșeuri aruncate pe străzi atât de agenții economici, cât și de populație. În ceea ce privește contractul cu ROMPREST, Stoica a declarat că acesta nu va fi reziliat. 

„În niciun caz nu va fi reziliat contractul cu ROMPREST. Din contră, eu cred ca ROMPREST este parte din soluție. Trebuie să continue serviciile care merg bine, de exemplu colectarea deșeurilor din gospodării”, a spus Alin Stoica. 

Totodată, prefectul Capitalei a declarat că este nevoie de intervenții suplimentare sau de altă firmă care, alături de ROMPREST, să rezolve criza.

„Trebuie să existe capacități suplimentare, fie altă firmă care, alături de ROMPREST, să rezolve situația”, a spus Stoica. 

Potrivit prefectului, în momentul în care se instituie starea de alertă, există posibilitatea ca un alt operator, chiar și fără autorizație de desfășurare a activității în sectorul 1, să intervină pentru ridicarea deșeurilor. 

Nicuşor Dan, întrebat despre instituirea stării de alertă în Sectorul 1: E o împărţire de atribuţii în ce priveşte colectarea deşeurilor

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, referitor la declanşarea stării de alertă în Sectorul 1, că s-a „consumat foarte mult timp în discuţiile pentru a stabiliza problema” în ceea ce priveşte atribuiile pe care le are în privinţa deşeurilor. El a explicat că atribuţiile sunt împărţite, cele ale primarului general fiind legate de tratarea şi depozitarea deşeurilor. 

„E o împărţire de atribuţii în ceea ce priveşte colectarea deşeurilor. Există atribuţia primarului de sector privind colectarea şi selectarea, există atribuţia primarului general în ceea ce priveşte tratarea şi depozitarea. Am consumat foarte mult timp în discuţiile pentru a stabiliza problema în ceea ce mă priveşte, pe atribuţiile pe care eu le am. Am consumat foarte mult timp pentru a stabiliza problema gropii de gunoi la care Bucureştiul să ducă gunoaiele în mod legal. După cum ştiţi, Consiliul General săptămâna trecută a votat hotărârea de Consiliu pentru înfiinşarea acelei asociaţii de dezvoltare intercomunitară, în urma acestei hotărâri, trebuie sectoarele municipiului Bucureşti să dea hotărârile lor şi după aceea să mergem la Judecătorie să înfiinţăm asociaţia, astfel încât fiecare dintre noi să putem accesa bani europeni. Astea sunt atribuţiile mele pe deşeuri”, a replicat el.

Scandalul gunoaielor din Sectorul 1, pe masa procurorilor

Scandalul gunoaielor din Sectorul 1 ia amploare și ajunge pe masa procurorilor. Potrivit unor surse, anchetatorii ar urma să pună sechestru pe bunurile celor care au condus ROMPREST între 2020 și 2021, inclusiv pe cele ale lui Bogdan Adimi, directorul general al companiei.

Totul, în contextul în care Ministerul Finanțelor sesizează Parchetul General pentru că șeful de atunci al ROMPREST ar fi majorat unilateral prețul contractului cu Primăria Sectorului 1. În plus, el ar fi făcut cheltuieli și încasări nejustificate din fonduri publice fără să aibă bază legală sau contractuală.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here