„Sunt niște lucruri care după părerea mea sunt nelalocul lor acum. Sunt vreo trei lideri de organizații de-ai noștri care se pare că au un dosar, unii cam demult și dintr-odată acuma, cu o lună, două înainte de alegeri au început cei care instrumentează dosarele să se uite în dosare. O fi o coincidență? O fi din întâmplare? Nu știu. În același timp am spus că nu este bine să se întâmple ce s-a întâmplat în trecut cu cei din servicii care s-au implicat nu numai în alegeri, în eșicherul politic. Vă aduceți aminte că s-a demonstrat. A fost și schimbat domnul Coldea pentru anumite lucruri și așa mai departe”, a declarat liderul senatorilor PNL, Virgil Guran la emisiunea 100%, de la Realitatea PLUS. 

„Mi se pare ciudat că aceste lucruri apar acum. Nu au apărut până acum. Unul dintre colegi am impresia că are chipurile ceva de acum 4 ani, 3 ani, nu știu când. Apare dintr-odată acum? Nu știu, mi se pare coincidența asta stranie puțin. Nu am probe în acest sens, dar mi se pare ciudat și m-am întrebat. În același timp în trecut știm foarte bine că au existat probleme cu unii din servicii care s-au implicat în politică.  (…) Ați ridicat o problemă: Iulian Dumitrescu. Mi se pare ciudat cât un dosar nu este instrumentat să apară stenograme pe la televizor. Mi se pare ciudat. Dacă mă uit în acele stenograme, până la urmă, Iulian Dumitrescu ce a făcut? A întrebat ministrul, domnule, oamenii ăia care sunt în județul meu sau organizația mea, aveți de gând să îi schimbați? Nu a venit să spună în stenograme nu îi schimba, sau vezi că ai probleme sau ceva de genul acesta. A pus o întrebare. Cum ajungem în România să ne fie frică să mai și întrebăm ceva? (…) Referitor la dosare, știu, am informații despre mine chiar că au fost puși niște oameni să facă niște plângeri. Nu îmi este teamă deloc, dar când o să fiu chemat să văd despre ce e vorba, sunt primul care vin la dumneavoastră să vă spun. Când te cheamă acolo, afli cine, cum, ce și îmi dau seama care este lucrătura, de cine e făcută. Sunt primul care vine să spună domnule, uite că s-au implicat anumiți oameni, nu știu dacă sunt din servicii sau nu sunt, și se instrumentează niște dosare să sperie niște oameni să nu mai aibă curajul să spună ce gândesc, cum gândesc, inclusiv să nu își aleagă conducătorii așa cum gândesc ”, a explicat Guran.

Cât despre bătălia momentului, privind numirea la Ministerul de Finanțe, liderul senatorilor liberali a declarat: „Nu știu ce își dorește Florin Cîțu. Știu că pe 23 august expiră acea perioadă (n.r. de interimat a prim-ministrului Florin Cîțu la Ministerul de Finanțe) și, conform statutului Partidului Național Liberal, funcțiile numite politic trebuie să fie discutate în Biroul Național. Așa că ar trebui în mod normal să avem o discuție și să se voteze o propunere în Biroul Național după care se prezintă această propunere mai departe către președintele României. Trebuie să respectăm un statut, iar cineva care dorește să conducă un partid trebuie să respecte statutul. Va trebui să discutăm în Biroul Național, să votăm și să facem propunerea Biroului Național. După care președintele României poate să accepte, sau să refuze această propunere”, a concluzionat Guran. 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.