Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, face dezvăluirile momentului, la Realitatea PLUS. Acesta anunță că se dorește îngroparea sistemului de urgență din România.

„Pe perioada pandemiei, dacă vrem să ne uităm la ce sectoare au mers foarte bine pentru perioada respectivă, sectorul de urgență a fost unul dintre ele și acest lucru nu îl zic numai eu, îl zic foarte mulți. Să nu uităm situația din valul al patrulea, care nu are cum să fie comparat cu ce a venit după, Omicron este o situație mult mai lejeră față de ce a fost cu Delta, să nu uităm ziua neagră în care am avut 600 de decese. Atunci, sistemul de urgență a arătat că este pregătit să se adapteze, să facă ce trebuie într-o situație limită, pe plan național, nu într-o localitate sau oraș.

Pe toată durata pandemiei, sistemul de urgență, nu numai cel medical, a reușit să gestioneze chiar foarte bine situația până am ajuns la valul patru care putea fi prevenit dacă aveam mai mulți vaccinați, mai multă lume care credea în vaccin și atunci nu ajungeam să avem acești 90% nevaccinați în Terapie Intensivă și 80-90% din decese – persoane nevaccinate, din păcate. Și știu că asta îi supără pe unii, dar asta este știința, astea sunt datele, asta este analiza și statistica.

Și pe mine, și pe colegii mei, în mod deosebit, ne miră că prima țintă a Ministerului Sănătății este să reformeze un sector din sectorul sanitar. Este sistemul de urgență, e o situație ciudată să reformezi ceva care a funcționat, fără să fie un motiv clar. Care este greșeala? Ce s-a întâmplat acolo? Vrei să dezmembrezi un sistem care a funcționat și care e probat că a funcționat și care funcționează în fiecare zi cu mii de intervenții, cu foarte puține probleme, chiar dacă sistemul mai are nevoie de dezvoltare și de sprijin”, a declarat Raed Arafat, la Realitatea PLUS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.