Tarifele diferențiate pe zone pentru parcarea în centrul Capitalei, cuprinse între 2,5 și 10 lei, vor fi eliminate și se va aplica un tarif unic de 5 lei pe oră pentru toate parcările publice din oraș aflate în administrarea municipalității, începând din 1 martie. 

Noile tarife au fost stabilite printr-un proiect de hotărâre aprobat în 22 decembrie de Consiliul General al Municipiului București (CGMB) și intră în vigoare miercuri, relatează HotNews.ro.

Cât vor plăti bucureștenii pentru un loc de parcare, din 1 martie

– Parcarea se va plăti de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 – 20:00, iar tariful unitar va fi de 5 lei pe oră.

– Pentru acest interval orar este disponibil, pentru persoanele fizice, juridice și instituții și un abonament de 30 de lei pe zi sau de 500 de lei pe lună.

– Pentru riverani, abonamentul va fi de 50 de lei pe lună sau de 500 de lei pe an.

Tarifele de parcare se pot achita prin următoarele modalități: tichete preplătite, tichete orare eliberate de operatorul parcării sau prin sistem de autotaxare (parcometru), SMS-uri, on-line, utilizand platformele/aplicațiile electronice specifice

Posesorii autoturismelor electrice și hibride înregistrate în Capitală pot utiliza gratuit parcările publice de utilitate generală din București, conform unui alt proiect de hotărâre adoptat în decembrie 2022 de CGMB. Autoturismele hibrid beneficiază de această gratuitate doar un an.

Prin excepție, autoturismele hibrid înmatriculate în București pot utiliza gratuit parcările publice de utilitate generală de pe teritoriul Municipiului București o perioadă de 24 de luni de la dată întrării în vigoare a hotărârii menționate.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.