Primarul Sectorului 6 Ciprian Ciucu a semnat contractul pentru construirea Drumului Valea Largă. Lucrările vor fi finalizate în aproximativ un an.

Am atribuit contractul mult aşteptat. Tocmai ce am semnat documentele pentru execuţia lucrărilor pentru drum. Imediat ce Apa Nova finalizează lucrările de apă-canal (sunt unele de mare amploare), urmează restul utilităţilor (gaze, electricitate, netcity, etc.). Zic eu că, la vară, drumul va fi gata cu tot cu iluminat stradal, mobilier urban şi 3.000 de arbori plataţi”, a anunţat marţi primarul Ciprian Ciucu, potrivit comunicatului de presă al Primăriei Sectorului 6.

Contractul a fost atribuit constructorului SC Acvatot SRL. Valoarea totală a contractului este de 20.543.714 lei, cu TVA – cel mai mic preţ ofertat. Execuţia propriu-zisă a lucrărilor va dura 12 luni.

Cum este şi cum va arăta Drumul Valea Largă

Drumul Valea Largă măsoară aproape 1,5 km şi face legătura între Prelungirea Ghencea şi intersecţia Bd. Timişoara – Valea Cascadelor. Este o străpungere extrem de important atât pentru fluidizarea traficului, cât şi pentru civilizarea zonei. În prezent, Drumul Valea Largă este din pământ, fără spaţii dedicate pentru pietoni, biciclişti sau persoane cu dizabilităţi.

Va fi construit de la zero! Drumul modernizat va avea o lăţime de 34 de metri, fiind compus din:

– 4 benzi auto (două pe sens) de câte 3,5 metri fiecare. Partea carosabilă va avea lăţimea totală de 14 metri;

– Pe mijloc, între cele două sensuri de circulaţie, va fi un spaţiu verde cu lăţimea de 4,4 metri;

– Două piste de biciclete pe ambele părţi ale drumului, cu lăţimea de 2 metri fiecare;

– Alt spaţiu verde cu lăţimea de 1,3 metri va delimita pistele de biciclete de partea carosabilă;

– O a treia zonă de spaţiu verde, cu lăţimea de 1,2 metri, va delimita pistele pentru biciclete de trotuare;

– 2 trotuare de 3,1 metri fiecare, amplasate de-o parte şi de alta a arterei;

– staţii pentru transportul în comun;

– sistem de iluminat şi canale pentru preluarea apelor pluviale;

– semaforizarea intersecţiei cu Bd. Timişoara.

Stadiul lucrărilor

Demersurile pentru amenajarea acestui drum au fost începute în primăvara lui 2021. Se ştie că partea birocratică (obţinerea avizelor, a autorizaţiilor, studiul de fezabilitate, proiectul tehnic etc.) durează cel mai mult, mai indică sursa citată.

Până acum a fost efectuat studiul de prefezabilitate şi de fezabilitate, studiu de trafic, s-a obţinut autorizaţia de construire, s-au făcut exproprieri în valoare de 34 de milioane de lei, au fost încheiate contracte pentru extindere/relocare reţele de termoficare, reţele ELCEN, lucrări de protejare a apeductelor Apa Nova. Sunt în desfăşurare lucrările de introducere a reţelelor de apă şi canal.

„Ştiţi că nu mă las şi când mă apuc de ceva, nu mă opresc până nu îl fac”, promite Ciprian Ciucu, potrivit sursei menţionate.

De altfel, cu doar două zile în urmă a inaugurat un alt drum în Sectorul 6 – Drumul Osiei. Era într-o stare avansată de degradare, fără trotuare, plin de gropi, iar pe timp de ploaie, noroaiele ajungeau la gleznă. După trei luni de lucrări şi doi ani de formalităţi birocratice, Drumul Osiei a devenit o stradă modernă, care respectă toate standardele de calitate şi de siguranţă. Are două benzi, trotuare, piste de biciclete, copaci, stâlpi de iluminat, gaze, canalizare.

Urmează Drumul Roţii şi Drumul Belşugului, mai precizează reprezentanţii Primăriei Sectorului 6.

Sursa: Realitatea Din PNL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.