Finalul de an vine cu vești proaste pentru cel ce stă să înceapă. Aleșii pregătesc noi măsuri de austeritate, mai ales că au promis mai mult decât pot duce. Guvernul este disperat să reducă deficitul bugetar, iar cabinetul Ciolacu lucrează chiar acum la un draft de lege. Proiectul va fi dezbătut în prima ședință de Guvern după ce premierului Marcel Ciolacu se va întoarce din Statele Unite. Printre măsurile disperate se numără tăierea finanțării pentru Educație. Pentru viitorul țării nu sunt bani, în schimb, salariile demnitarilor se majorează cu 5% anul viitor.

Mai mult, deși aleșii au dat o lege privind creșterea contribuției la Pilonul II de la 1 ianuarie, Guvernul vrea să amâne majorarea cu doi ani. Accizele la motorină și benzină vor fi majorate în trei rânduri. Se feresc să anunțe creșteri de taxe și impozite, mai ales că 2024 este an electoral. Dar toate aceste măsuri pregătite în laboratoarele puterii nu vor face altceva decât să lovească în bunăstarea românilor. Proiectul mai prevede că bugetarii civili vor primi doar zile libere, drept compensație pentru munca suplimentară din weekend-uri sau peste program, în timp ce bugetarii militari (armată, poliție, jandarmerie, servicii secrete) vor primi bani.

Dacă pentru ei și ai lor sunt bani de orice, pentru dascăli nu se găsesc surse de finanțare. Aceștia urmează să beneficieze de majorări de salarii de doar 13%, mult mai puțin față de promisiunea de 40% făcută de guvern în timpul grevei din vara acestui an. Și la anul, cu tupeu ne vor cere să îi votăm. Vedem că a nins afara, toată ziua Capitala a fost blocată. Unii s-au bucurat enorm de aceasta pătura alba de zăpada, alții au fost luați prin surprindere, mai ales edilii. La noi, când ninge sau când ploua, traficul se blochează si nu ai ce face, căci Grindeanu dansează prin cluburi de fițe! Sa ne bucurăm ca totuși ca mandatul e pe final si sper că, anul viitor, putem avea surprize plăcute in ceea ce privește clasa politica. A fost moșul Nicolae, care a trecut pe la fiecare, a adus ce a putut, oamenii s-au implicat cât au simțit.

Unii poate că au primit mai mult decât merită, alții mai puțin. Le mulțumesc tuturor celor care au donat bucurie si au ajuns la cei care sunt in mai mare nevoie; oameni cu inimă mare, de la cei mai tineri pana la cei mai in vârsta, au donat bani, cadouri, hrana cât si pentru cei uitați de stat sărbătorile sa fie bune! Va mulțumesc! Dar, aici, statul este responsabil sa eradicam sărăcia și sa combatem abandonul școlar, combatem consumul de droguri sau violenta. Trebuie să creăm locuri de munca, sa repornim economia, să ridicam nivelul de trai si puterea de cumpărare să o creștem in România. Dar cu cine? Când îi vedem că își acoperă lăcomia și incompetența cu măsuri care vor lovi cumplit în bunăstarea românilor.

Gesturile noastre, ale celor de rând, in astfel de momente nu sunt salvatoare, ci doar mici bucurii de la suflet la suflet, așa cum trebuie sa fie. Avem foarte mulți copii flamanzi, care adorm cu stomacul gol! Si, apropo de copii, ma gândesc si la cei peste 500 de micuți botezați si îngrijiți de către părintele mitropolit Mihail Jar, la Mănăstirea Bănceni. Si la ei a fost bucurie ca tatăl lor este acasă, dar este si o mare panica instalată in sufletele lor, care nu ii lasă să trăiască: aceea ca tatăl lor ar putea fi otrăvit, omorât sau arestat! Domnule Marcel Ciolacu, sunteți primul ministru si, in aceasta noapte, va întoarceți acasă! Va rog public sa faceți tot ce tine de dumneavoastră sa îl ocrotiți pe romanul nostru, sa rămână in viața si in libertate.

Eu, pentru părintele Jar si acești copii minunați am ieșit in strada. Va rog ca dumneavoastră, ca premier, sa ieșiți cu o reacție care sa aducă acelor copii speranța ca mama România lupta pentru ei si nu ii lasă, fie timpurile cât or fi de întunecate. Sunteți tata, domnule prim-ministru! Știți ce important este ca un părinte să aibă sănătatea si libertatea sa își poată îngriji copiii, sa le ofere hrana, casa, dragoste si siguranța. Copii au nevoie sa se simtă in siguranța! Păcat ca nu reușim sa facem scut in jurul pruncilor noștri, sa ii lăsam sa copilărească si unii sunt deja maturizați de stresul si problemele părinților. Ninge cum am spus si, pentru mine, ninsoarea este frumoasa si aducătoare de speranța. O așteptam și ma bucur de ea, sper ca iarna sa ne fie iarna.

Acum vreo 30 de ani mergeam prin nămeți mai mari decât gardul și era o aventura să ajungem la școala. Sau să mergem la țară, acolo unde ne pregăteam de marea vacanța de Crăciun și umblam din casă în casă cu colindul, colindam de bucurie. Ce sentiment frumos ne lega pe toți, eu aveam 6 ani, dar erau si copii mai mici si copii mai mari, care ne însoțeau. Pana la Crăciun eram deja sătui de covrigi, de nuci, de mere, de turtite si gogoși. Conta atunci prietenia, cum acum nu mai contează. Conta atunci si unitatea, ne strângeam instant, grămada. Cum acum cu greu ne mai adunăm laolaltă. Oamenii sunt înlocuiți de mesaje, cu scuze, cu pretexte ca din n motive nu pot veni sau participa la un eveniment. Nu cred in ce zic unii, ca romanii sunt individualiști. Cum nu cred nici ca vom rămâne dezbinați. Miercuri seară, aici, în platou, v-am arătat inechitățile din noua lege a pensiilor. Pe adresa noastră vin în continuare mesaje. Duminica, Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii va fi prezentă la Culisele Puterii, emisiunea Ancăi Alexandrescu. Sper sa va prezinte soluții și să vă ajute. Pana atunci, și noi căutăm, alături de cei mai buni experți, soluții ce pot fi aplicate.

Un editorial de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.