Legiunea Libertatea Rusiei, un grup paramilitar cu sediul în Ucraina, format din ruşi care se opun preşedintelui Vladimir Putin, a revendicat un atac transfrontalier în regiunea rusă Belgorod.
UPDATE 9:23 – Zelenski susține utilizarea pentru Ucraina a activelor rusești înghețate de UE
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a arătat încrezător cu privire la un sprijin financiar suplimentar pentru ţara sa, după ce recent liderii statelor Uniunii Europene nu au reuşit să ajungă la un acord asupra unui nou pachet de asistenţă pentru Ucraina, ţară invadată de forţele ruse în mod nejustificat şi neprovocat în februarie 2022, transmite luni DPA.
Deşi UE a decis joi, la Bruxelles, să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina şi cu Republica Moldova, Kievul nu renunţă la obţinerea de ajutor financiar suplimentar.
”Procesul de negociere nu va fi uşor, dar cel mai important este că am luat o decizie istorică: Ucraina va fi întotdeauna o parte a casei noastre europene comune”, a spus Zelenski duminică seară, în mesajul său cotidian adresat ucrainenilor.
Şeful statului ucrainean s-a referit la eventuala alocare a miliarde de euro din activele ruseşti îngheţate de UE. ”Activele statului terorist (Rusia) şi ale aliaţilor săi ar trebui să fie utilizate pentru a sprijini Ucraina în vederea protejării vieţii şi a oamenilor de teroarea rusă”, a subliniat Volodimir Zelenski.
UPDATE Atac pe teritoriul Rusiei
Legiunea Libertatea Rusiei, un grup paramilitar cu sediul în Ucraina, format din ruşi care se opun preşedintelui Vladimir Putin, a revendicat un atac transfrontalier în regiunea rusă Belgorod.
Gruparea, desemnată drept teroristă în Rusia, a declarat că a distrus poziţii ale forţelor ruse în apropierea satului Trebreno, fără a preciza dacă a distrus infrastructura sau a ucis soldaţi.
Reuters nu a putut verifica afirmaţiile grupului, care spune că a fost format în primăvara anului 2022 pentru a lupta împotriva forţelor lui Putin din rândurile forţelor armate ale Ucrainei, care a negat în trecut implicarea în atacurile din Belgorod ale Legiunii Libertatea Rusiei şi ale unui alt grup rus anti-Putin.
Anterior, duminică, Viaceslav Gladkov, guvernatorul regiunii Belgorod, care se confruntă cu atacuri frecvente ale forţelor ucrainene, a declarat că Trebreno se află sub focul forţelor armate ucrainene şi că la marginea satului are loc o „bătălie cu focuri de armă”.
Zelenski descrie obiectivele imediate pentru aderarea la UE
El a reamintit că liderii UE au decis joi, în cadrul unui summit, să lanseze discuţii oficiale de aderare cu Ucraina, notează Reuters.
Ţara se confruntă cu incertitudinea privind viitorul asistenţei externe vitale în timp de război, în special din partea Statelor Unite.
„În zilele următoare, împreună cu Comisia Europeană, vom lansa oficial procesul de evaluare a legislaţiei ucrainene în ceea ce priveşte conformitatea cu legislaţia UE – procesul de screening”, a declarat Zelenski.
„Ne pregătim, de asemenea, pentru lucrările privind cadrul de negociere pentru Ucraina”, a spus el, adăugând: „Ne aşteptăm să fie în primăvară”.
Bruxelles-ul a oferit Kievului statutul de candidat la patru luni după invazia Moscovei din februarie 2022, ceea ce a determinat autorităţile ucrainene să se grăbească să reformeze domeniile prioritare identificate de Comisia Europeană.
Luna trecută, comisia a raportat că Ucraina a îndeplinit patru din cele şapte recomandări, inclusiv angajarea de funcţionari anticorupţie, pregătirea sistemului judiciar pentru o revizuire majoră şi alinierea legislaţiei privind mass-media la standardele UE.
Comisia a declarat că va evalua din nou progresele Ucrainei în luna martie.