Generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă s-au ales cu măsura cercetării sub control judiciar pe cauțiune, și nu au fost reținuți, din cauza stării de sănătate precare a lui Dumbravă, care suferă de o boală gravă, potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS.

În plus, potrivit acelorași surse, generalii Statului Paralel s-au contrazis în declarații, Coldea i-a indicat pe Dumbravă și Cocoru oamenii de legătură cu avocatul Doru Trăilă.

Din banii lui Cătălin Hideg, 100.000 de lei ar fi ajuns la Doru Trăilă și 400.000 de lei la Coldea și Dumbravă.

CITEȘTE ȘI Schema ȘPĂGII grupării Statului Paralel: cum își împărțeau banii generalii Coldea și Dumbravă

În altă ordine de idei, potrivit unor surse, Dumitru Dumbravă a mers singur la secția 11 de poliție cu ordonanța pentru control judiciar, deși nu fusese chemat încă, așa cum impun procedurile. 

Astfel, deși polițiștii ar fi trebui să îl cheme pentru a-i stabili programul, generaul Dumitru Dumbravă s-a prezentat, vineri, din proprie inițiativă la Secția 11 de Poliție din Capitală, unde este arondat conform domiciliului. El a prezentat ordonanța pentru control judiciar și astfel s-a stabilit programul pe care trebuie să îl respecte de acum înainte. Dacă nu va respecta programul, atunci politiștii pot decide o masură mai dură în cazul său.

Sursa: Realitatea din Justitie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.