Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, împreună cu premierul Marcel Ciolacu și candidatul PSD-PNL la primăria Sectorului 1, George Cristian Tuță, au vizitat, luni, Piața 16 Februarie din Sectorul 1. Aceasta a subliniat importanța strategică și simbolică a Sectorului 1, insistând pe necesitatea revitalizării și modernizării acestuia pentru a-și recăpăta statutul de pol principal al orașului.

”Am fost azi în Piața 16 Februarie, din cartierul Bucureștii Noi, împreună cu premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD-PNL la primăria Sectorului 1, George Cristian Tuță, președintele PSD Sector 1, Petre Florin Manole și o parte dintre viitorii consilieri locali de la Sectorul 1.
Piața 16 Februarie este o emblemă pentru București. Sunt bucureșteni care vin din alte colțuri ale orașului să se aprovizioneze de la producătorii care vând de ani de zile acolo. Însă, această piață a fost total abandonată în ultimii patru ani. De altfel, toate cele 10 piețe din Sectorul 1 sunt nerenovate, unele părăsite sau total nefolosite.
Nu există nicio piață volantă sau vreun târg pentru producători care să fie susținut de primăria de sector. Trebuie urmat și în Sectorul 1 modelele de succes pe care le-au implementat colegii mei Robert Negoiță, în sectorul 3, și Daniel Băluță, în sectorul 4.
Este o dovadă de respect față de bucureșteni! Sunt convinsă în #EchipăPentruBucurești, primarul Capitalei și primarii de sectoare, vom reuși să modernizăm și piețele.
Bucureștiul este prea diferit de la un sector la altul, dintr-un cartier într-altul. Sectoarele s-au dezvoltat total diferit și așa am ajuns să avem, de exemplu, piețe moderne în anumite zone și piețe insalubre în alte zone. Sectorul 1 trebuie să redevină Capitala Capitalei!” a scris Gabriela Firea într-o postare pe Facebook.
 

Promovare electorală – Partidul Social Democrat – Organizația Mun. București CMF 21240002

 

Sursa: Realitatea Din PSD

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.