A fost haos, aseară, în aeroportul Otopeni. Zeci de oameni au aflat că zborul lor a fost anulat chiar înainte de îmbarcare. Motivul pentru care oamenii nu au mai putut pleca în vacanță este greva angajaților de la sol, care cer salarii mai mari și condiții de muncă mai bune. Astfel de situații sunt din ce în ce mai des întâlnite nu doar în România, ci în toată Europa. 

Concediile sunt distruse după cursele aeriene întârziate, zborurile anulate şi aglomeraţia de la frontieră. Pasagerii află abia pe aeroport că zborurile lor au fost anulate. Mii de minute de întârziere se adună pentru românii care vor să plece de pe cel mai mare aeroport al țării – Henri Coandă.
Zeci de oameni indignați au luat cu asalt ghișeul din aeroport al unei companii aeriene low-cost. Zborul firmei către Roma a fost anulat cu doar câteva zeci de minute înainte de îmbarcare. Problema nu este doar în România, însă. Zeci de zboruri din Franța au fost anulate pe motiv că angajații firmelor au intrat în grevă. Și Spania se confruntă cu o situație similară.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.