Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a afirmat, luni seară, că reintroducerea serviciului militar obligatoriu în România este exclusă şi nu există niciun fel de discuţie în acest sens. Tîlvăr afirmă că Armata Română a scăzut de la 320.000 de oameni la aproximativ 80.000 şi este nevoie de pregătirea unor rezerve, însă acest lucru se va face cu militari voluntari, un proiect în acest sens având în vedere persoane cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani.

„E o perioadă în care lucrurile care ţin de Armată generează astfel de preocupări. Serviciul militar obligatoriu este exclus (…) nu există nicio discuţie la momentul acesta în acest sens”, a declarat, luni seară, la un post TV, Angel Tîlvăr.

Ministrul a explicat, însă, că se pune în discuţie existanţa unui serviciu militar voluntar, al cărui scop este de a satisface nevoia de rezervă pentru Armata.

Ministrul a precizat că există un proiect care prevede un stagiu militar de câteva luni, pentru persoane de 18-35 de ani. „Nu ştim cum se va întâmpla, suntem în faza în care discutăm despre asta”, a afirmat ministrul.

„România nu este în pericol de război, nu este în pericol să fie atacată. Nu înseamnă că nu trebuie să fie în acord şi în linie cu ce se întâmplă şi în alte armate din acest punct de vedere. Şi nivelul de tehnică militară a crescut, eficacitatea tehnicii militare a crescut. Dar întotdeauna există nevoia să împrospătezi şi să ai oameni la dispoziţie într-o situaţie”, a mai declarat Tîlvăr.

 

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.