A murit Alexandru Arșinel. Actorul era de câteva luni în stare gravă. În urmă cu o săptămână, marele actor fusese internat de urgență la Spitalul Universitar.
Surse medicale indicau la vremea respectivă că actorul în vârstă de 83 de ani a ajuns la spital din cauza unor escare specifice celor care stau mult la pat, nefiind vorba despre o agravare a afecțiunii sale de bază.
”Nu este vorba despre o agravare a bolii de fond, ci doar despre aceste complicații la nivelul pielii”, au precizat sursele citate, adăugând că actorul va mai rămâne în spital pentru îngrijiri.
Luna trecută, Arșinel a fost internat la Institutul Clinic Fundeni, în secția de ATI, din cauza mai multor probleme de sănătate.
Arșinel, fost director al Teatrului „Constantin Tănase”, a suferit un transplant de rinichi și mai multe intervenții la coloană. În 2017 a operat și pe cord, în urma unui infarct.