Accident grav între o mașină și 3 motociclete, în orașul Pantelimon

Accident grav între o mașină și 3 motociclete, în orașul Pantelimon
Două persoane au fost rănite
Accident grav între o mașină și trei motocicle în orașul Pantelimon din județul Ilfov. Două persoane au fost rănite.
"La data de 14 septembrie a.c., în jurul orei 22:49, polițiștii orașului Pantelimon au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Teiului, din comuna Dobroești s-a produs un accident rutier, între un auto și 3 motociclete.
La fața locului s-au deplasat, polițiștii rutieri din Pantelimon, pentru efectuarea activităților din competență, iar din primele verificări a rezultat faptul că, în accident au fost implicate un autoturism și două motociclete.
Din impact, a rezultat rănirea a 2 tineri de 18 și 17 ani, care se deplasau cu moto, aceștia fiind transportați la două unități spitalicești, pentru acordarea de îngrijiri medicale", anunță poliția.
Persoanele implicate au fost testate cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
În cauză, a fost deschis dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Citește și:
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News











