Alertă sanitară: produse din CARNE la mare căutare în această perioadă, RETRASE de la raft

Alertă sanitară: produse din CARNE la mare căutare în această perioadă, RETRASE de la raft
Una dintre cele mai periculoase bacterii a fost descoperită la preparate din carne care au ajuns și pe rafturile din țară
Una dintre cele mai periculoase bacterii, care poate afecta inclusiv sistemul nervos, a fost descoperită la aceste preparate din carne care au ajuns și pe rafturile din țară. Este vorba despre produse ale societății Marcel SRL, din comuna Răchiteni, județul Iași.
Mușchi Țigănesc și Urechi Snacks
Producătorul local a inițiat retragerea de la comercializare a produselor Mușchi Țigănesc și Urechi Snacks, ca urmare a evidențierii bacteriei Listeria monocytogenes.
De asemenea, recheamă de la consumatori produsele cu datele de identificare Urechi Snacks 200 g, Lot: 076121121, care expiră pe 02.01.2022, respectiv Mușchi Țigănesc, Lot: 017121121, cu data de expirare 27.12.2021 / 06.01.2022.
„Atragem atenția tuturor producătorilor să nu se joace cu sănătatea consumatorilor, mai ales în această perioadă în care crește consumul de produse tradiționale din carne de porc", a declarat Mihai Ponea, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Se recomandă persoanelor care dețin produse din loturile descrise mai sus să nu le consume, ci să le distrugă sau să le ducă înapoi în magazinele de unde le-au cumpărat.
Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.
Persoanele care au consumat produsele menționate anterior și care prezintă febră simplă sau însoțită de dureri de cap sunt rugate să consulte medicul și să raporteze acest consum.
Femeile gravide, persoanele cu imunitate scăzută, precum și cele în vârstă trebuie să acorde o atenție deosebită acestor simptome, care pot sugera listerioza, boală potențial gravă, cu un timp de incubație de până la opt săptămâni.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

