Alunecare masivă de stânci în Franța. VIDEO spectaculos cu muntele care a luat-o la vale și s-a prăbușit peste autostradă

Alunecare masivă de stânci în Franța. VIDEO spectaculos cu muntele care a luat-o la vale și s-a prăbușit peste autostradă
Aproape 700 de metri cubi de stânci uriașe s-au prăbușit peste căile ferate
O alunecare masivă de stânci a avut loc la granița Franței cu Italia. Transportul feroviar dintre cele două țări a fost întrerupt după ce tunelurile montane au rămas blocate de bolovani uriași. Mașinile care circulau pe autostradă au scăpat în ultima clipă de dezastru.
Aproape 700 de metri cubi de stânci uriașe s-au prăbușit peste căile ferate, anunță autoritățile franceze. Trenurile care circulau între Chambery și Torino au fost oprite. Ministrul francez al Transporturilor a spus că revenirea la normal va dura câteva zile, la fel și circulația ritueră pe Autostrada A43 care leagă cele două țări.
Duminică, în jurul orei 17.15, „mai mulți bolovani reprezentând un volum de aproximativ 700 m3” s-au prăbușit în ecranul de protecție instalat pe RD 1006, a explicat prefectura locală într-un comunicat. Alunecarea de pietre a provocat oprirea circulației trenurilor între Franța și Italia pe linia Chambéry-Torino, precum și a trenurilor TER în valea Maurienne, a precizat SNCF.
Ministrul Transporturilor, Clément Beaune, a avertizat că revenirea la normal „va dura câteva zile”. „După alunecarea masivă de teren de ieri în #Maurienne, serviciile noastre publice sunt mobilizate pentru a restabili traficul rutier și feroviar cât mai repede posibil. Prioritate absolută pentru siguranța tuturor”, a scris ministrul pe X (fostul Twitter). Pentru trenurile TER, punctul terminus este acum Saint-Jean-de-Maurienne, iar pentru autocarele TER, ultima stație este Saint-Michel-Valloire.
Video, AICI
Citește și:
- 07:53 - Nicușor Dan exclude scenariul alegerilor anticipate
- 07:43 - Noul serial al lui Sebastian Ghiță, cine îl pune să mintă la TV. Cum îl atacă penalii întorși de sistem pe Călin Georgescu -VIDEO
- 21:34 - Ce a obținut România după sprijinul acordat SUA: Nicușor Dan indică întărirea scutului de la Deveselu
- 20:22 - Mesaj ambiguu de la Donald Trump: fără planuri pentru trupe în Iran, în plină escaladare a conflictului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News











