Aproape jumătate din elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, au făcut meditații în perioada în care școlile au fost închise

Aproape jumătate din elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, au făcut meditații în perioada în care școlile au fost închise
Meditațiile sau pregătirea suplimentară la una sau mai multe discipline au fost activități frecvente în această perioadă
Aproape jumătate dintre elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, care au susținut examene naționale în această vară, au participat în mod frecvent la meditații sau pregătire suplimentară în perioada suspendării cursurilor față în față, potrivit raportului de cercetare “Învățarea la distanță”, făcut de unitatea de cercetare din Centrul Național pentru Politici și Evaluare în Educație din subordinea Ministerului Educației.
Raportul arată că “meditațiile sau pregătirea suplimentară la una sau mai multe discipline au fost activități frecvente în această perioadă, pentru aproximativ 22% dintre elevii respondenți, 6% dintre aceștia afirmând că desfășoară zilnic pregătire suplimentară, iar 16%, de 2-3 ori pe săptămână”.
Elevii care au avut examene de evaluare la finalul unui ciclu de studii au avut “rate duble sau mai mari, față de media tuturor elevilor, atât în ceea ce privește participarea zilnică, cât și cea de 2-3 ori pe săptămână, la meditații sau pregătire suplimentară”, precizează documentul.
“47% dintre elevii de clasa a VIII-a și 42% dintre cei de clasa a XII-a au desfășurat frecvent aceste activități“, potrivit edupedu.ro
“Aproximativ 40% dintre elevii din clasele terminale intervievați nu au desfășurat însă deloc pregătire suplimentară pentru examenele pe care le-au susținut în această vară”, mai arată cercetarea.
Raportul mai precizează că din răspunsurile părinților reiese că “deși starea de urgență a prilejuit extinderea timpului petrecut de elevi în familie, implicarea părinților sau a altor membri ai familiei în activitățile pentru școală a fost constantă (zilnică sau de 2-3 ori pe săptămână) doar pentru aproximativ 23% dintre elevi.
Sondajul s-a adresat elevilor de la ciclurile gimnazial, liceal și profesional/dual, întrucât s-a considerat că elevii din ciclul primar și preșcolar nu sunt încă suficient de autonomi pentru a putea răspunde individual la chestionar.
Au fost înregistrate 268.055 de răspunsuri (cazuri) la chestionarul online, din care au fost reținute pentru analiza propriu-zisă 219.073 de cazuri cu chestionare valide (completate integral, cu răspunsuri valide inclusiv la întrebările socio-demografice). Baza cu chestionare valide a fost ponderată în funcție de sex și ciclul de studiu (gimnaziu, liceu-școală profesională).
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

