Un bărbat din București a fost săltat de polițiști după ce a amenințat pe rețelele de socializare că merge la iubita lui și o agresează. Oamenii legii au văzut postarea acestuia și au descins peste el.
Un bărbat îndrăgostit de o femeie din Mehedinți și supărat că aceasta nu dorește să aibă o relație cu el, a început s-o amenințe pe aceasta pe rețelele de socializare.
Polițiștii au văzut și au considerat mesajul amenințare cu moartea. Astfel că au descins la locuința lui și l-au dus la secție.
Ulterior a fost reținut.
Conform unui comunicat de presă, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sector 6 s-au sesizat din oficiu, după ce au identificat, în mediul online, mai multe materiale video cu caracter amenințător, postate de un bărbat la adresa unei femei.
În urma activităților investigativ-operative și a administrării probatoriului, a rezultat presupunerea rezonabilă că, începând cu luna septembrie 2025, bărbatul ar fi inițiat un conflict în mediul online cu persoana vătămată, iar ulterior ar fi săvârșit următoarele fapte:
- la data de 8 iunie 2026, prin intermediul unui cont de pe o rețea de socializare, ar fi postat un videoclip prin care ar fi amenințat-o pe femeia, în vârstă de 29 de ani, cu acte de violență;
- în aceeași zi, ar fi transmis în direct, pe aceeași platformă, o altă înregistrare video, în cadrul căreia ar fi adresat expresii jignitoare la adresa unor instituții ale statului și ar fi continuat amenințările la adresa persoanei vătămate;
- în perioada 1 iunie - 16 iunie 2026, ar fi publicat un alt material video, însoțit de fotografia persoanei vătămate, prin care ar fi proferat din nou amenințări la adresa acesteia.
În vederea completării materialului probator, pe 17 iulie 2026, a fost pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate mai multe bunuri de interes pentru cauză.
De asemenea, bărbatul a fost depistat și condus la sediul structurii de poliție, în vederea audierii.
Față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sector 6, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.
Poliția Capitalei reamintește că faptele săvârșite prin intermediul rețelelor de socializare pot atrage răspunderea penală, atunci când întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni. Amenințările formulate în mediul online sunt tratate cu aceeași seriozitate ca cele comise în orice alt context, iar orice sesizare privind astfel de fapte este verificată cu celeritate de polițiști.