Bugetul Capitalei bagă conducerile PSD și PNL în ședință cu consilierii municipali

Bugetul Capitalei bagă conducerile PSD și PNL în ședință cu consilierii municipali
Val de ședințe în rândul principalelor partide care alcătuiesc Coaliția
Val de ședințe în rândul principalelor partide care alcătuiesc Coaliția de guvernământ. Conducerile PNL şi PSD Bucureşti au o întâlnire, marţi, cu consilierii municipali social-democraţi şi liberali pentru a cere convocarea unei şedinţe de Consiliu General dedicată bugetului Capitalei.
Conform unor surse politice citate de Ziare.com, întâlnirea este programată pentru ora 11.00, iar principalul subiect aflat pe ordinea de zi este legat de amendamentele pe care cele două partide le vor promova în cadrul ședinței CGMB. Reamintim că bugetul Primăriei Capitalei pentru anul 2024 a picat până acum de trei ori la vot, în Consiliul General al Municipiului București (CGMB), după ce PSD și PNL au anunțat că nu susțin forma propusă de primarul general, Nicușor Dan.
Primarul Capitalei spunea în urmă cu două săptămâni că blocarea adoptării bugetului înseamnă că aproape 7.000 de angajați vor primi doar 25% din salariu.
"Cu chiu cu vai am reuşit să plătim salariile, dar nu şi taxele pe salarii. (...) În momentul acesta, nu mai avem nimic în cont. Şi urmează... Sunt facturi la curent, la iluminatul stradal, la semafoare, medicamente în spitale, hrană pentru animale la grădina zoologică, spectacole de teatru - tot ce putem închipui că se întâmplă în oraşul acesta depinde de buget", a declarat, pe 13 martie, Nicușor Dan, în cadrul unei apariții tv.
El a menţionat că principala nemulţumire a grupului PNL, care a votat de trei ori în CGMB împotriva bugetului, este că nu sunt alocate, de la începutul anului, cele trei miliarde de lei destinate subvenţiilor pentru transportul în comun şi termie.
Citește și:
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News










